Consiliul Local Șoimuș a respins autorizarea jocurilor de noroc pe raza comunei, în urma votului exprimat în ședința din 29 octombrie 2026.
Din cei 13 consilieri locali, 12 au votat împotriva autorizării activităților de jocuri de noroc. Un singur consilier, Cristian Matieș (PSD), nu a participat la vot.
Rezultatul reflectă poziția majorității consilierilor locali față de un subiect cu impact asupra comunității, în special asupra familiilor și tinerilor.
Primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, a adus în atenție această decizie, subliniind importanța transparenței și a responsabilității în luarea hotărârilor care privesc comunitatea.
„Este important ca locuitorii comunei Șoimuș să cunoască atât rezultatul votului, cât și poziția fiecărui reprezentant ales în Consiliul Local. Jocurile de noroc reprezintă un subiect important pentru comunitate, având implicații asupra familiilor, tinerilor și vieții sociale.”a transmis primarul.






