Reabilitarea barajelor din România, multe dintre ele fără lucrări de modernizare de zeci de ani, rămâne o problemă importantă în contextul pierderii unor finanțări europene. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, hunedoreanca Natalia Intotero, a anunțat că va continua demersurile pentru recuperarea fondurilor care mai pot fi accesate și pentru identificarea unor soluții de finanțare a lucrărilor.
Astfel, din cele 33 de baraje incluse inițial în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), doar unul a fost finalizat, în județul Bihor. Alte investiții în reabilitarea barajelor au fost solicitate și prin programe europene de finanțare, însă fondurile respective au fost pierdute.
„S-au pierdut mulți bani. Durerea personală este pierderea finanțării pentru reabilitarea barajelor din România. A fost o discuție constructivă și utilă, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și vreau să-i mulțumesc domnului ministru Mihai Alexandru Ghigiu pentru toată implicarea, deschiderea alături de echipa din cadrul acestui minister”, a declarat Natalia Intotero.
Demersuri pentru recuperarea fondurilor
Cei doi miniștri au discutat despre posibilitatea recuperării unor finanțări și despre documentele necesare pentru continuarea demersurilor. Mihai Alexandru Ghigiu a subliniat că timpul rămas pentru identificarea soluțiilor este limitat.
„Formăm o echipă și încercăm în mai puțin de două săptămâni pe care le avem la dispoziție să avem toate documentele pe masă”, a afirmat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Natalia Intotero a precizat că vor fi continuate discuțiile cu Comisia Europeană pentru a demonstra necesitatea acestor investiții și pentru a încerca recuperarea sumelor care mai pot fi salvate din PNRR.
„Vom încerca și a treia oară să convingem Comisia Europeană cât de necesar este să fim sprijiniți pentru reabilitarea barajelor. O prioritate va fi să eficientizăm această activitate de atragere a fondurilor europene și realizarea într-un timp cât mai scurt a Planului Național de Regenerare a Naturii. Este o condiție principală din partea Comisiei Europene pentru noul cadru multianual de finanțare”, a declarat ministrul Mediului.
Siguranța comunităților, în centrul investițiilor
Reabilitarea barajelor vizează atât modernizarea unor obiective care nu au beneficiat de lucrări de amploare de mai multe decenii, cât și creșterea siguranței comunităților din zonele în care acestea sunt amplasate.
Ministrul Mediului a susținut că România nu își mai permite să piardă oportunități de finanțare europeană, iar investițiile trebuie să se concretizeze în lucrări care să răspundă nevoilor reale ale populației.






