Oricât de proeuropean ai fi, dacă ești cât de cât obiectiv, nu poți să nu vezi cât de prost este contextul economic, social și politic în care se află Europa în prezent și cât de sumbre sunt perspectivele. Construcția economică europeană din ultimele decenii, bazată pe multe avantaje sociale dar grevată de comandamente ideologice fanteziste (dublate de reglementări excesive care au sufocat inovația), a fost posibilă doar prin energie ieftină din Rusia, piață de desfacere în China și protecție militară americană. Acum, toate acestea au dispărut sau s-au estompat. Franța este doar cel mai elocvent exemplu, dar fiecare țară membră UE a avut propria cale de a da cu oiștea în gard.

Motorul economic al UE

Cuplul Franța-Germania dă semne clare că s-a gripat. În același timp, Comisia europeană condusă de Ursula, pare să nu înțeleagă în continuare nimic: vrea să construiască un buget cu sute de miliarde mai mare decât precedentul, să mai angajeze câteva mii de funcționari la Bruxelles (care să supravegheze legarea dopului la sticlă), să introducă taxe noi care să susțină aceste cheltuieli și să pompeze alte sute de miliarde în Ucraina.

Oricum ai privi scena economică și politică europeană, cu oricâtă bunăvoință, tot ți se pare că nebunii au preluat puterea.

Ceea ce părea imposibil în trecutul apropiat acum a devenit realitate.

Europa este tot mai izolată economic și politic

Ruptura cu Rusia e clară, disensiunile cu America sunt tot mai profunde, cu China nu poate fi evitat un război comercial.

La toate acestea se adaugă dorința de a aloca 5% din PIB pentru cheltuieli militare. Pur și simplu, în actualul context, cu deficite bugetare majore și cu datorii publice care deja par nesustenabile, astfel de alocări pentru înarmare nu sunt posibile. Dar, aici intervine altceva; niciun lider politic european nu are curaj să spună așa ceva. Dacă spui asta înseamnă că ești antieuropean, ești putinist, nu vrei binele Europei.

S-a spus că Uniunea Sovietică a colapsat atunci când Reagan a lansat Războiul Stelelor, ceea a împins URSS-ul la niște cheltuieli militare enorme, pentru a ține pasul cu acele dezvoltări americane. Cu acești 5% pentru apărare, Europa se pune în poziția de atunci a Uniunii Sovietice.

Și, în timp ce Europa taie toate punțile, America anunță că va cumpăra milioane de tone de motorină de la… Rusia! Practic, toate sancțiunile împotriva Rusiei sunt suspendate prin acest contract. Ce face Europa? Privește cu stupoare și se lamentează că nu e frumos ce a făcut Trump…UE a dus Europa la dezastru, haos, o conducere a UE dezastruoasă. Sancțiunile impuse de Ursula Rusiei au dus invers la mărirea PIB-ului Rusiei.

România? Vocea României practic nu există în concertul european sau se aude doar pentru a aproba orice trăznaie nouă care vine de la Bruxelles…Autoritățile noastre dorm și tot ce vine de la Bruxelles ei aprobă. Interacțiunea oamenilor cu autoritățile se face din ce în ce mai greu.

În interacțiunea cu autoritățile

Sunteți confruntați deseori cu măsuri imorale, ilegitime și chiar ilegale. Acestea constau în amenințări cu violența, constrângeri morale sau fizice și condiții defavorabile precum: amenzi contravenționale, amenzi administrative, impunerea anumitor costuri, percheziționare corporală și efectuarea de controale cu detectoare de metale în vederea detectării de arme, ș.a.m.d. Scopul lor este de a vă obliga să vă supuneți unor ordine imorale, ilegitime sau chiar ilegale.

Impunerea amenzilor contravenționale și administrative, în cazul în care nu vreți să vă supuneți ordinelor lor, este pură coerciție. Oamenii nu au nevoie de o impunere coercitivă, deoarece ei pot înțelege singuri dacă ordinele autorităților sunt corecte și dacă le sunt sau nu benefice. Impunerea coercitivă se face numai pentru a implementa ordine incorecte și malefice. De asemenea, impunerea unor costuri – cum este cazul în care nu dorești să te prezinți într-o sală de judecată deoarece refuzi să fii hărțuit sexual prin percheziționare corporală – reprezintă o constrângere fățișă. Percheziționarea corporală la intrarea în instituții, entități financiare, economice sau de altă natură este, în fapt, o hărțuire sexuală. Totodată, efectuarea de controale cu aparatură radioactivă pentru a putea trece printr-o intrare publică –  indiferent despre ce spațiu este vorba și chiar dacă autoritățile neagă caracterul radioactiv al acesteia – prezintă riscuri de îmbolnăvire și constituie o intruziune abuzivă asupra corpului uman.

Autoritățile creează în acest mod o atmosferă ostilă, agresivă și belicoasă pentru a vă intimida, a vă agresa și a vă forța să vă supuneți ordinelor lor. Este bine să explicați în scris faptul că aceste măsuri distrug fundamentul oricărei interacțiuni juste, tocmai pentru că alimentează acest climat ostil, agresiv și belicos. După aceea, este recomandat să faceți un apel ferm ca autoritățile să descaladeze imediat și în mod necondiționat această situație extrem de agresivă și periculoasă, creată de ele însele. Solicitarea trebuie să vizeze retragerea imediată și necondiționată a acestor măsuri, în vederea deschiderii unei posibilități reale de a interacționa, (Mihail Ispan).

România Facilitatorilor

Cine o numește pe madam Grădinaru să reprezinte România?

Avem o țară în care cetățeanul este obligat să respecte legea, să stea la coadă, să completeze formulare, să obțină aprobări și să-și dovedească până și dreptul de a fi ascultat. Avem instituții cu atribuții precise, funcții pentru care se cer calificări, mandate și răspundere publică. Și, peste toate acestea, avem Cotroceniul, unde aflăm că partenera președintelui poate deveni un „facilitator” al relației dintre autorități, organizații și oameni care au nevoie să ajungă la decidenți, iar în plan extern poate contribui la o „formă de diplomație care ajută România”,(citat din ND). Așadar, întrebarea este cât se poate de simplă: în ce calitate? Cine a hotărât că această persoană trebuie să fie prezentă în asemenea contexte și ce autoritate publică i-a fost atribuită? Pentru că România nu este o afacere de familie, iar statul nu poate funcționa după principiul că, dacă ești suficient de aproape de omul aflat la putere, primești automat și un rol în treburile țării.

Să ne înțelegem de la bun început: viața privată a lui Nicușor Dan nu ne privește. Poate avea o parteneră, zece sau o sută, poate să-și organizeze viața personală cum dorește. Este dreptul lui și nu am de ce să mă amestec în asta. Din momentul în care însă partenera președintelui apare în contexte instituționale, participă la evenimente internaționale și este prezentată de șeful statului drept un om care contribuie la diplomația României, discuția nu mai are nicio legătură cu viața privată. Devine o problemă de interes public.

Cine o mandatează, ce atribuții exercită, și în numele cui vorbește? Cine răspunde pentru activitatea ei, și unde sunt documentele care lămuresc toate aceste lucruri? Nu poți invoca prestigiul României când îți convine, iar când cetățenii întreabă în ce temei se întâmplă toate acestea să le răspunzi, eventual, că nu înțeleg diplomația.

Constituția României

Stabilește atribuțiile președintelui în politica externă, inclusiv prin articolul 91. Nu stabilește însă o funcție diplomatică transmisibilă prin apropiere personală și nici nu transformă automat partenerul de viață al președintelui într-un reprezentant al statului. Dacă există un mandat oficial pentru Mirabela Grădinaru, să fie făcut public. Dacă există o însărcinare instituțională, să ni se spună cine a aprobat-o, în baza cărei norme și cu ce limite. Dacă participă în calitate privată, atunci aceeași claritate trebuie să existe în prezentarea rolului său public. Nu este suficient ca președintele să declare că prezența ei ajută România. O declarație prezidențială poate explica o opțiune, dar nu ține loc de temei legal. Într-un stat de drept, autoritatea nu se naște dintr-o formulare convenabilă, iar atribuțiile publice nu se inventează din mers.

Și acum să ajungem la povestea cu facilitatorii, fiindcă aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Ni se explică faptul că Mirabela Grădinaru poate facilita întâlniri între organizații, autorități și manageri de spitale care au dificultăți în a ajunge la ministrul Sănătății. Serios? În ce fel de stat a ajuns accesul la un ministru să fie prezentat drept o problemă care se rezolvă prin intermediul unei persoane apropiate președintelui? Pentru asta avem ministere, cabinete, proceduri administrative și responsabilități instituționale. Un manager de spital trebuie să poată solicita o întâlnire cu ministrul prin canale oficiale, fără să caute o punte personală către cineva din cercul prezidențial. Dacă procedurile nu funcționează, atunci să fie reparate. Dacă ușile instituțiilor se deschid mai ușor pentru unii prin relații personale, atunci avem o problemă de transparență și de egalitate de acces la autoritate. Iar dacă un cetățean obișnuit ar încerca să-și construiască influența prin promisiunea că poate ajunge la un demnitar, am avea toate motivele să întrebăm ce se întâmplă acolo. Simplul fapt că cineva intermediază o întâlnire nu constituie automat trafic de influență, iar o asemenea acuzație nu poate fi aruncată fără probe. Dar nici nu putem pretinde că orice intermediere devine o virtute instituțională numai pentru că se petrece în apropierea Cotroceniului. Regulile trebuie să fie aceleași, indiferent de numele celor implicați.

Apoi vin deplasările externe și întrebarea banilor. Pentru participarea la Washington din martie 2026, Administrația Prezidențială a comunicat cheltuieli de 8.967 de lei aferente Mirabelei Grădinaru, în cadrul unei deplasări pentru care costurile totale raportate au fost de 31.379,36 lei. Instituția a precizat că suma aferentă ei a inclus transportul aerian, iar cazarea și diurna nu au fost suportate de Administrația Prezidențială. Aceste date trebuie prezentate exact, fără să adăugăm cheltuieli pe care nu le cunoaștem și fără să pretindem că simpla decontare a unui bilet dovedește o ilegalitate. Dar întrebările rămân: în ce cadru a fost inclusă în delegație, cine a aprobat participarea, care a fost scopul instituțional și ce rezultate concrete au justificat-o? Există un buget separat pentru asemenea activități sau fiecare deplasare se aprobă punctual? Cine stabilește criteriile, cine verifică dacă participarea unei persoane fără o funcție publică proprie servește unui obiectiv oficial? Banii publici nu devin o chestiune privată doar pentru că beneficiarul unei deplasări nu ocupă o funcție publică.

Iar aici ajungem la problema pe care Cotroceniul nu o poate rezolva prin explicații de protocol. Nu este suficient să ni se spună că totul este în regulă. Trebuie să vedem în ce constă acel „în regulă”. Care este cadrul juridic, care sunt atribuțiile, care sunt limitele, care sunt documentele? Dacă toate actele sunt legale, transparența ar trebui să fie cel mai simplu răspuns. Dacă există o funcție de reprezentare, ea trebuie identificată. Dacă există un mandat, trebuie precizat. Dacă nu există niciunul, atunci trebuie explicat de ce o persoană privată este prezentată public drept un facilitator al relației cu autoritățile și drept participantă la o formă de diplomație în numele României. Într-un stat democratic, asemenea întrebări nu reprezintă un atac la persoană. Sunt întrebări despre funcționarea statului și despre limitele puterii.

Nu putem afirma că s-a încălcat flagrant legea fără să identificăm norma încălcată și actul prin care s-ar fi produs încălcarea. Dar nici nu putem declara legală orice practică numai pentru că vine de la Cotroceni.

Instituția prezidențială

Are obligația să ofere explicații verificabile, mai ales atunci când invocă reprezentarea intereselor României. Legalitatea nu se stabilește prin prestigiul funcției și nici prin încrederea pe care un demnitar o cere publicului. Se stabilește prin norme, competențe, documente și proceduri care pot fi verificate. Iar dacă instituțiile refuză să explice, întrebările devin cu atât mai apăsătoare. În fond, despre asta vorbim: despre transformarea relațiilor personale în căi de acces la putere și despre riscul ca aceste căi să fie prezentate drept servicii aduse țării. România nu duce lipsă de oameni care să intermedieze întâlniri, să faciliteze contacte și să se fotografieze la evenimente. România duce lipsă de instituții care să funcționeze fără pile, fără uși din spate și fără obligația cetățeanului de a cunoaște pe cineva ca să fie ascultat. Dacă un manager de spital are nevoie de un facilitator pentru a ajunge la ministru, problema nu este că nu avem destui facilitatori. Problema este că mecanismul instituțional trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru cei care au o punte personală spre putere.

Așadar, să răspundă Cotroceniul la întrebările elementare: în ce calitate participă Mirabela Grădinaru la asemenea activități, cine i-a atribuit acest rol, care este temeiul legal și cum sunt aprobate și suportate cheltuielile aferente? Nu cerem favoruri și nu cerem explicații despre viața privată a nimănui. Cerem transparență în exercitarea puterii publice. Cerem să știm unde se termină relația personală și unde începe reprezentarea statului. Cerem ca instituțiile să respecte regulile pe care le impun cetățenilor.

Pentru că, România nu este România Facilitatorilor. Nu este România celor care ajung la masa decidenților prin apropiere personală, în vreme ce restul țării așteaptă la ușă. Nu este România în care o declarație prezidențială poate ține loc de mandat, iar prestigiul Cotroceniului poate înlocui obligația de a demonstra legalitatea unei acțiuni. Este România cetățenilor, a Constituției și a instituțiilor plătite din banii lor. Iar dacă cei care conduc țara consideră că o persoană privată poate contribui la diplomația națională, atunci să explice public în ce temei, cu ce atribuții și sub ce răspundere, (Zoe Dantes).

Din ceea ce vedeți domnul Tramph dorește ca România și Polonia să fie sub umbrela SUA. Nicușor Dan își face un partid conservator și își dorește să devină președinte. Ca predicție, Cristela va candida la prezidențiale, iar, chiar și prin Palatul Cotroceni, Mirabela își dorește această candidatură. Să vedem ce vor hotărî sfătuitorii din umbră: Coldea, Pahonțu, Grupul de la Cluj etc. Uitați-vă la Ursula, cum a distrus Europa! Suntem la un pas de a ajunge, în unele țări din Europa, la un război civil. Principalul vinovat este Bruxelles-ul.

La Cotroceni nu se cere încredere oarbă. Se cere respectarea legii. Iar dacă legea a fost încălcată, funcția nu este scut. Dacă legea nu a fost încălcată, transparența nu ar trebui să fie o problemă. Într-o republică, nimeni nu primește România pe persoană fizică.

Sau da?!

La fel cum a primit-o și Nicușor Dan: cadou printr-o lovitură de stat!

Al dumneavoastră, același

Prof. ing. Romeo Mânzală