Intervențiile polițiștilor din județul Hunedoara au vizat reducerea riscului rutier prin scoaterea din trafic a celor care pun în pericol siguranța lor și a celorlalți participanți. În urma verificărilor și intervențiilor, au fost depistați conducători auto care ar fi condus sub influența alcoolului, dar și un bărbat care a fost identificat în mod repetat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, un pieton a fost rănit ușor după ce a traversat strada printr-un loc nepermis.
Șofer depistat cu 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, după un eveniment rutier
La data de 11 octombrie, în jurul orei 15:30, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara, aflată în serviciu pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, a fost sesizată de un conducător auto cu privire la producerea unui eveniment rutier în care ar fi fost implicate trei autoturisme, la intersecția cu sens giratoriu dintre bulevardul Republicii și strada Aurel Vlaicu.
Polițiștii au intervenit pentru verificarea celor sesizate și identificarea persoanelor implicate. În urma testării cu aparatul etilotest, unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 61 de ani, din satul Boș, municipiul Hunedoara, a prezentat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală din Hunedoara, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Celelalte persoane implicate au fost invitate la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru continuarea verificărilor și soluționarea evenimentului rutier (fără victime).
Pieton rănit ușor, după ce a traversat printr-un loc nepermis
Tot la data de 11 octombrie, în jurul orei 05:50, pe strada Mărăști din municipiul Deva, în zona unui supermarket, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un pieton.
Din primele verificări, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Deva, ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa dinspre Calea Zarandului către strada Mărăști.
Pietonul a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spital chiar de către conducătorul auto.
În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ în cazul șoferului, în timp ce pentru pieton a fost înregistrată o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambelor persoane le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Șofer depistat de trei ori, în timp ce conducea cu dreptul suspendat
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au depistat, în zilele de 10 și 11 octombrie, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Prima constatare a avut loc la data de 10 octombrie, în jurul orei 08:45, pe bulevardul Dacia. Ulterior, în noaptea de 11 octombrie, bărbatul a fost depistat din nou, în jurul orei 02:00, pe strada Mihai Viteazu, și la ora 03:18, pe strada Avram Iancu.
În cele trei situații, testările cu aparatul privind determinarea consumului de alcool sau droguri au avut rezultate negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
Șofer din Lupeni, depistat sub influența alcoolului la volan, în municipiul Vulcan
Un alt caz a fost înregistrat la data de 10 octombrie, în jurul orei 20:20, când un echipaj de ordine publică aflat în serviciu pe raza municipiului Vulcan a depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Lupeni, care conducea un autoturism pe DN 66A.
În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,05 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Lupeni pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
• Recomandări preventive pentru siguranța rutieră
Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv, pentru evitarea accidentelor:
• Nu conduceți după ce ați consumat alcool. Chiar și atunci când vă simțiți capabili să conduceți, alcoolul poate afecta atenția, reflexele și capacitatea de a lua decizii.
• Nu vă urcați la volan dacă aveți dreptul de a conduce suspendat sau nu dețineți permis de conducere valabil. Respectarea legii este esențială pentru siguranța tuturor.
• Traversați numai prin locurile special amenajate, după ce vă asigurați temeinic că puteți face acest lucru în siguranță.
• Purtați haine sau accesorii cu elemente reflectorizante pe timp de noapte, mai ales în zonele slab iluminate, pentru a fi observați mai ușor de conducătorii auto.
• Reduceți viteza și sporiți atenția în apropierea trecerilor pentru pietoni, în zonele comerciale și în locurile cu trafic pietonal intens.
• Păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule și adaptați viteza la condițiile de drum și de vizibilitate.
Respectarea regulilor de circulație și responsabilitatea fiecărui participant la trafic pot preveni accidentele și pot contribui la protejarea vieții.






