Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca a deschis astăzi (7 octombrie 2026) ciclul de conferințe din acest an universitar, printr-un eveniment consacrat originilor, genealogiei și parcursului istoric al lui Iancu de Hunedoara.
Evenimentul a avut loc în Galeria de Artă „Academica” a Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca.
Invitatul principal a fost academicianul Ioan-Aurel Pop, care a susținut conferința intitulată „Pe Argeș în jos” – despre originea și înrudirile familiei de Hunedoara.
Conferința a adus în atenție problematica originilor și a legăturilor de rudenie ale familiei de Hunedoara, precum și contextul istoric în care s-a afirmat Iancu de Hunedoara, una dintre personalitățile marcante ale secolului al XV-lea.
Programul manifestării de astăzi a inclus și lansarea celei de-a doua ediții, revăzute și adăugite, a volumului „Hunedoreștii. O familie europeană”, volumul fiind prezentat de domnii Alexandru Simon și Vasile G. Dâncu.
Deschiderea ciclului „2026 – Anul Iancu de Hunedoara” propune o întâlnire între cercetarea academică, istorie și patrimoniu, oferind publicului prilejul de a descoperi noi perspective asupra Hunedoreștilor și asupra epocii în care s-a afirmat Iancu de Hunedoara.
Prin seria de conferințe și întâlniri culturale programate pe parcursul anului, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului personalitatea lui Iancu de Hunedoara, istoria Hunedoreștilor și relevanța lor în spațiul transilvănean și european.
Municipiul Hunedoara a fost reprezentat la evenimentul de astăzi de directorul Muzeului Castelul Corvinilor, dr. Sorin Tincu.
Organizatori:
Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană.






