AU CONDUS SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-AU ALES CU DOSARE PENALE

Polițiștii hunedoreni intensifică controalele pentru identificarea potențialelor pericole privind traficul rutier.

În data de 05 octombrie a.c polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au depistat în trafic, pe o stradă din municipiul Hunedoara, un bărbat de 33 de ani, din municipiu, care s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală din Hunedoara pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În dimineața zilei de 06 octombrie a.c, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au intervenit la un eveniment în care un bărbat de 31 de ani, din comuna Șibot, s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului și ar fi pierdut controlul volanului, lovind poarta unei societăți comerciale din municipiul Orăștie
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,82 mg/l alcool în aerul expirat, totodată fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns