Accident rutier în Crișcior: o mașină a ajuns în afara carosabilului după ce a lovit un cap de pod

În urmă cu puțin timp, în localitatea Crișcior a fost semnalat un accident rutier.

Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției Brad.

Pompierii au constatat faptul că, un autoturism a părăsit partea carosabilă, după ce a acroșat un cap de pod. Conducătoarea auto a reușit să se autoevacueze, a fost asistată medical de către paramedici, dar nu a necesitat transportul la spital.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri.

Pe parcursul misiunii, circulația rutieră s-a desfășurat dirijat, pe un singur sens.

Partajează această știre

Lasă un răspuns