Înscrieri pentru ajutorul de încălzire

Odată cu apropierea sezonului rece, pentru multe familii cheltuielile cu încălzirea locuinței și energia devin o presiune importantă asupra bugetului. Pentru persoanele cu venituri reduse, sprijinul acordat de stat poate face diferența în lunile de iarnă.

Locuitorii comunei Vețel care se află în situația de a avea nevoie de sprijin pentru plata cheltuielilor cu încălzirea și energia pot depune, începând cu 1 noiembrie 2026, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul 2026-2027.

Primăria comunei Vețel, prin Compartimentul Asistență Socială și Relații cu Publicul, anunță că ajutorul pentru încălzire se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în timp ce suplimentul pentru energie este acordat lunar, până la 31 octombrie 2027. Pentru ca drepturile să fie acordate începând cu luna noiembrie, cererile și documentele necesare trebuie depuse până la 20 noiembrie 2026.

Pot beneficia familiile cu un venit net lunar de până la 1.386 de lei pe membru, precum și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 de lei pe lună. La stabilirea venitului nu sunt luate în calcul, printre altele, alocația de stat, venitul minim de incluziune, bursele și anumite drepturi acordate copiilor cu cerințe educaționale speciale sau persoanelor cu dizabilități.

„Ne dorim ca acest sprijin să ajungă la cât mai multe persoane și familii aflate în nevoie.” a transmis primarul comunei Vețel, Gheorghe Capșa.

Cererile pot fi depuse online, sau direct la sediul Primăriei Vețel, de luni până joi, între orele 8:00 și 15:00, iar vineri, între orele 8:00 și 11:00.

Dosarul trebuie să cuprindă actele de identitate ale membrilor familiei, documente privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii, acte care dovedesc componența familiei și dreptul asupra locuinței, adeverințe de școlarizare, taloane sau alte documente privind veniturile, certificatul de înmatriculare al autovehiculelor deținute, precum și facturi recente de energie electrică și gaze naturale. În cazul cărții electronice de identitate fără domiciliu înscris, este obligatoriu și certificatul pentru atestarea domiciliului.

Acordarea sprijinului este condiționată și de bunurile deținute. Printre situațiile care pot duce la excluderea de la acordarea ajutorului se numără deținerea unor alte imobile, a anumitor autovehicule, ambarcațiuni sau depozite bancare care depășesc plafonul legal.

Reprezentanții Primăriei Vețel atrag atenția că beneficiarii trebuie să anunțe orice modificare privind veniturile sau componența familiei în termen de cinci zile. Sumele acordate necuvenit vor fi recuperate conform legii.

Partajează această știre

Lasă un răspuns