Prăznuită în fiecare an, la data de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci se numără printre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Această zi rememorează două momente importante din istoria creștinismului: descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și readucerea ei la Ierusalim, după o perioadă în care fusese luată de către perși. În tradiția populară, sărbătoarea marchează trecerea spre toamnă și este însoțită de numeroase tradiții și credințe străvechi.

„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”.

Sfânta Cruce – simbol al jertfei și speranței 

Pentru credincioși, Sfânta Cruce reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri ale creștinătății și amintește de jertfa, suferința și Învierea lui Hristos. Cinstirea Sfintei Cruci este strâns legată de perioada Sfinților Împărați Constantin și Elena, în vremea cărora, potrivit tradiției Bisericii, a fost descoperit lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus.

Semnul Crucii

Gest de credință și rugăciune, semnul Sfintei Cruci este unul dintre cele mai cunoscute gesturi ale credinței creștine ortodoxe. El nu este doar un ritual, ci o mărturisire a credinței în Sfânta Treime și o aducere-aminte a jertfei lui Hristos.

• În tradiția ortodoxă, semnul Crucii se face cu mâna dreaptă. Primele trei degete se împreună, simbolizând Sfânta Treime, în timp ce celelalte două degete sunt lipite de podul palmei, amintind de cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească. Mâna este dusă la frunte, apoi la piept și la cei doi umeri, rostindu-se „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, iar la final „Amin”. Gestul trebuie făcut cu respect și cuviință, fiind considerat o formă de rugăciune și de mărturisire a credinței.

Aflarea Sfintei Cruci

Potrivit tradiției creștine, Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a  pornit spre Ierusalim pentru a căuta Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În urma cercetărilor, au fost descoperite trei cruci, deoarece în acel loc fuseseră răstigniți Iisus și cei doi tâlhari.

Pentru a afla care dintre cele trei era Crucea Mântuitorului, episcopul Macarie al Ierusalimului le-a apropiat de trupul unei femei care murise. Atingerea de Crucea lui Iisus a făcut ca femeia să învie, iar aceasta a fost considerată minunea prin care a fost identificată Sfânta Cruce. După aflarea ei, Crucea Mântuitorului a fost înălțată înaintea poporului pentru a putea fi văzută și cinstită de credincioși. Acest eveniment este legat de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, prăznuită în fiecare an la 14 septembrie.

Constantin cel Mare și semnul Crucii

Istoria sărbătorii este legată și de împăratul Constantin cel Mare, primul împărat roman care a sprijinit creștinismul și care, potrivit tradiției, a avut o experiență decisivă înaintea confruntării cu Maxențiu.

Înaintea bătăliei de la Pons Milvius, Constantin ar fi văzut pe cer semnul Crucii, însoțit de mesajul care anunța victoria. În timpul nopții, potrivit tradiției creștine, Hristos i s-ar fi arătat în vis și i-ar fi cerut să folosească semnul Crucii pe steagurile și scuturile armatei sale. Constantin a urmat îndemnul, iar armata sa a obținut victoria.

• Evenimentul a avut o importanță majoră pentru evoluția creștinismului în Imperiul Roman. După convertirea sa, împăratul a sprijinit comunitățile creștine, iar mama sa, Elena, a pornit spre Ierusalim, unde tradiția spune că a descoperit Crucea Mântuitorului.

Ziua Crucii, între credințe și tradiție populară

În multe zone ale țării, această zi era considerată momentul în care se încheia culesul anumitor plante de leac. Tot acum începe, în mod tradițional, culesul strugurilor, iar în unele comunități se păstrează obiceiul binecuvântării roadelor și a vaselor în care urma să fie păstrat vinul.

• O credință veche spune că la sfârșitul culesului viilor era lăsat un ultim ciorchine pentru păsări, numit în unele regiuni „strugurele lui Dumnezeu”. Gestul era privit ca o formă de recunoștință pentru rodul pământului și pentru protecția oferită de Dumnezeu.
• În cultura tradițională românească, sărbătoarea este asociată cu apropierea toamnei, cu schimbarea vremii și cu pregătirea pentru perioada rece a anului.
• Fiind una dintre sărbătorile cu o însemnătate deosebită în calendarul bisericesc, 14 septembrie este și o zi de post pentru credincioșii ortodocși.
• În această zi, nu se mănâncă nimic din ce are forma cruci, cum ar fi usturoi, nuci, prune sau peşte. Nu se lucrează pe câmp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.
• Se crede, de asemenea, că cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea.
• Tradiția populară leagă această zi de lumea animalelor și de schimbarea anotimpurilor. Se spune că, în această perioadă, șerpii și alte vietăți se retrag în pământ pentru iarnă. În unele zone exista chiar credința că, după 14 septembrie, șerpii nu mai trebuie uciși.

***

Dincolo de obiceiurile și credințele care diferă de la o regiune la alta, Înălțarea Sfintei Cruci este, în primul rând, o sărbătoare dedicată celui mai important simbol al creștinătății. Este, de asemenea, un moment de reculegere, rugăciune și întoarcere către valorile credinței.

Cornelia Holinschi