Gastronomia din Țara Hațegului pusă în valoare prin rețete autentice

Dacă ați ajuns vreodată în Țara Hațegului, cu siguranță ați descoperit și gustul autentic al bucătăriei locale. Destinația Ecoturistică Țara Hațegului lansează un nou concept prin care vă invită să redescoperiți rețetele tradiționale, preparatele autentice și ingredientele locale.

Organizaţia este, de fapt, unul dintre cei mai importanţi promotori ai turismului durabil şi de calitate din România, iar rezultatele se văd deja prin numeroasele premii care-i îmbogăţesc vitrina, între care şi cel care o desemnează drept Destinaţia Anului 2023 la categoria „Comori naturale” în cadrul celei mai importante competiții de turism din România.

Despre noul concept prin care se estimează o nouă creştere a numărului de oaspeţi și despre importanța gastronomiei în experiența turistică, ne-a vorbit Anca Rusu, managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului.

Accent Media (A.M.) : Anca Rusu, sunteți managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului. La ce se referă acest nou proiect pe care îl implementaţi deja? Cum v-a venit ideea aceasta, de a completa oferta de turism cu cea de gastronomie?

Anca Rusu: Este vorba despre un proiect care ține de gastronomie, pentru că, spunem noi, gastronomia înseamnă identitate. În același timp, susținem foarte mult gastronomia locală, deoarece aceasta reprezintă o completare firească a experienței turistice pe care o poate avea oricine vizitează Țara Hațegului.

Am lansat, alături de câțiva dintre partenerii noștri din Horeca, restaurante și puncte gastronomice din Hațeg și Țara Hațegului acest concept nou, care are periodicitate cuprinsă între 15 iunie și 30 septembrie. Ne-am dorit mult să readucem în atenția turiștilor rețetele vechi din Țara Hațegului și să promovăm mâncarea bună, autentică și curată. În același timp, ne-am propus să încurajăm lanțurile scurte de aprovizionare, deoarece majoritatea ingredientelor folosite în rețetele propuse de partenerii noștri sunt achiziționate de la producători locali din zonă.

Mai mult decât atât, demersul nostru a pornit de la o discuție inițială cu istoricul culinar Cosmin Dragomir, care a documentat pentru noi o rețetă istorică, oferindu-ne astfel un punct de plecare relevant pentru cercetarea noastră.

Rețeta se numește „Cremă hațegană de fasole boabe cu ciuperci și costiță fumată”. Reţeta se găseşte într-o carte de bucate scrisă acum 70 de ani  și conține rețete culese de primul bucătar al casei regale a României, Iosif Strassman, atunci când a ajuns, la cererea Reginei Maria, în România, și a inventat meniul românesc dând astfel denumiri românești preparatelor locale.

A străbătut regiunile istorice ale României și a căutat în bucătăriile tradiționale povești uitate. În Țara Hațegului, a descoperit o rețetă cu rădăcini vechi, păstrată încă din vremea Reginei Maria.

A.M: Unde poate fi gustat acest preparat?

Anca Rusu: Astăzi, preparatul revine în atenția turiștilor. Poate fi gustat în restaurantele partenere din Țara Hațegului, dar, dincolo de savoarea lui, ascunde o poveste despre locuri, oameni și despre bucătarul care a readus la viață această rețetă. Dar, pe lângă povestea mâncării lui Strasman, fiecare restaurant a pregătit un meniu propriu, cu rețete diferite din Țara Hațegului, care înseamnă un aperitiv, un fel principal și un desert.

A.M: Cât de importantă este mâncarea în călătoria unui turist?

Anca Rusu: Așa cum spuneam, noi credem că turismul nu înseamnă doar cazare și o masă oarecare.

Plângem după autentic, mi se pare că am pierdut foarte mult din originalitatea produselor noastre. Odată cu apariția hipermarket-urilor, oamenii au uitat să gătească rețete diferite, în funcție de anotimp, pentru că înainte așa era. Nu găseai în orice perioadă a anului roșii proaspete, de exemplu, și atunci, în special vara, găteai rețete bazate pe roșii proaspete și tot așa. Și atunci, credem foarte mult în specificul acesta, vrem să-l readucem în atenția localnicilor și a  turiștilor. Credem că gastronomia este foarte importantă pentru experiența turistică și pentru amintirile plăcute pe care, oricine vizitează Țara Hațegului, și nu numai, poate să le ia cu el acasă și să le povestească ulterior prietenilor și familiei.

 A.M:  Dacă venim ca turiști la o locație parteneră, cum putem afla dinainte ce vom mânca?

Anca Rusu:  E foarte simplu, meniul nostru a fost integrat în meniurile restaurantelor și dacă vreți să aflați dinainte mai multe detalii, puteți să intrați pe paginile noastre de Facebook sau Instagram. Ne găsiți foarte simplu, Țara Hațegului, pagina oficială a Destinației de Ecoturism.

A.M:  Mulțumesc mult!

Anca Rusu: Mulțumesc  şi eu!

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns