Douăzeci de locatari ai unui bloc de locuințe din Petroșani s-au autoevacuat, iar 4 au fost scoase în siguranță în exterior de către echipajele de pompieri în urma unui incendiu produs, astăzi, cu puțin timp înainte de ora 2 dimineața la o locuință situată la etajul 4 al clădirii cu 4 niveluri.
Pompierii militari ai Detașamentului Petroșani au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare capacitate și cu o autospecială de intervenție la înălțime. La locul producerii incendiului a fost direcționată și o ambulanță SMURD. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenția promptă a echipajelor de pompieri a oprit extinderea flăcărilor care amenințau să cuprindă și celelalte locuințe aflate în vecinătatea celei cuprinsă de foc.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost acțiunea iresponsabilă a unei persoane care a folosit focul deschis în interiorul apartamentului.






