Problema noastră nu este că ne merge rău. Problema este că ne merge suficient de bine încât să ne permitem luxul de a disprețui ceea ce avem, de a confunda libertatea cu haosul și bunăstarea cu un eșec.

Da, ne merge prea bine. De-aia suntem supărați. Ne merge atât de bine, încât am ajuns să fim profund nefericiți din cauza confortului. Ne-am plictisit de bine. Ne irită libertatea. Ne obosește abundența. Ne calcă pe nervi faptul că putem trăi cum nici nu visau generațiile dinaintea noastră. Ne-am obișnuit cu ele, ni se par normale și plângem după vremurile în care nici nu puteam visa la așa ceva.

Avem televizoare color, avem mașini, uneori chiar câte două pe familie, aer condiționat, frigiderul plin, haine de nu mai încap în casă, dar bombănim că nu e ce trebuie. Facem concedii în țară sau în străinătate, ne pozăm prin Grecia, prin Italia, prin city-break-uri luate la ofertă și, între două poze cu desertul și marea, oftăm apăsat pe Facebook că „nu se mai poate trăi în țara asta”.

Mâncăm bine. Ne-am rafinat gusturile, ieșim la restaurant, bifăm cafenele, comandăm burgeri artizanali și deserturi exotice, dar vorbim despre prezent de parcă am trăi într-un lagăr. Avem tot universul pe telefon, acces la informație, la lume, la cultură, la divertisment. Putem spune orice despre oricine, oricând, cu o voluptate aproape patologică a indignării. Și cu toate aceste libertăți țipăm că nu e bine.

Români aciuați prin Italia și Spania scriu mesaje despre ororile UE. Nu le place, dar profită de el. Cică, înainte era mai bine, deși nu s-ar mai întoarce nici morți în Tecuciul de unde au plecat…

Prea binele produce, în minți leneșe, neantrenate, o formă de nemulțumire imbecilă. Când nu ai lipsuri reale, începi să îți inventezi apocalipse personale. Când magazinele sunt pline, când rezervorul poate fi umplut, când pleci iarna la schi și vara la mare, când pașaportul îți stă la îndemână, când copilul are laptop, tabletă și vacanțe, devine cumva seducător să te joci de-a revolta. Să te prefaci asuprit. Să visezi eroic la răsturnări de lume din fotoliul moale, cu cafeaua de specialitate lângă tine și internetul de mare viteză pornit.

De aici până la absurd nu mai este decât un pas: oameni care au astăzi mai mult decât au avut părinții și bunicii lor la un loc ajung să voteze politicieni dispuși să le strice exact această stare de bine. Din furie, din prostie, din plictiseală, din incapacitatea de a înțelege ce au. Sunt gata să facă o cotitură înapoi, să flirteze cu autoritarismul, cu discursul brutal, cu nostalgia comunismului, deși comunismul le-a oferit exact opusul a ceea ce trăiesc azi: lipsuri, frică, umilință, cozi, frig, întuneric și tăcere.

Dar memoria e grea, iar prostia e comodă. E mai simplu să idealizezi trecutul decât să înțelegi prezentul. E mai ușor să spui că „era mai bine înainte”decât să recunoști că înainte nu aveai nici libertate, nici confort, nici opțiuni, nici voce. Aveai, în schimb, cartelă, partid și grijă la ce spui. Unii par să ducă dorul exact acestui tip de ordine, una în care să nu mai fie nevoiți să gândească singuri.

Noi nu mai știm să prețuim nimic pentru că aproape nimic nu ni s-a mai părut greu de obținut. Iar când binele devine banal, oamenii ajung să se joace cu el ca niște copii proști care dau cu piciorul într-o jucărie scumpă doar ca să vadă cum se sparge. Și abia după ce se sparge încep să plângă. Dar e prea târziu!.

România traversează o perioadă grea

Obiectiv vorbind. Economic, social, geografic. Și tot ce se întâmplă în politica țării este un amărât și rușinos festival al prostiei și fățărniciei. Acești politicieni reprezintă un accident istoric, nu ar trebui să ne definească mersul vieților, nu merită.

Au apărut pe extreme de câțiva ani, niște inși care pretind că știu ei mai bine cum se conduce țara. Dar se vede că-s mai tolomaci decât cei care au condus-o 30 de ani după Revoluție. E drept, și UE și-a impus mult „valorile”, însă ce s-a întâmplat cu România nu s-a întâmplat și cu celelalte țări membre, deci problema principală este la conducerea țării de după 2020. Dacă ar fi răi, aș zice că asta-i explicația, n-am avut noroc. Dar ei sunt preponderent niște proști, nu se pricep. Doar câțiva, îi numeri pe degete, sunt oameni cum se cuvine. Iar asta e vina exclusivă a partidelor politice care i-au promovat. Trebuie cerută socoteală. Noi votăm pe liste de partid, nu nominal. Să ne dea socoteală că au pus proști pe liste. Nu este normal și corect să plătim lunar niște idioți care ne distrug țara din simplul motiv că nu se pricep la ce fac. Partidele politice sunt responsabile legal pentru recrutare defectuoasă. Și cele vechi, dar și cele mai noi. La alegerile politice din 2028 nu ar trebui să li se mai permită să pună pe liste toți marțafoii și toate terminatele. Ne trebuie oameni cu minte-n cap!

Până data viitoare, însă, să luăm cu lămâie PROSTIA SUPREMĂ! Poate ne trezim.

Eu aș milita pentru vot uninominal. Dar nu mai am cu cine. Oamenii de calitate care erau atenți și implicați în politică s-au săturat de jegul de pe rețelele sociale și își văd de vieți. În societatea reală, când deschid discuția despre politica țării, văd scârbă și dezamăgire pe fața celor cu care încerc să vorbesc și mă opresc.

 Cu cine să mai militezi?

Cu boții? Cu trompetele de sistem plătite să împrăștie mizerie propagandistică pe rețele? Cu tâmpiții care scot din priză periuța de dinți că așa li se spune? Sau cu cealaltă extremă care umblă cu voievodul prin glod? Că pe mijloc au amuțit, le-a tăiat popa limba, s-au băgat la hibernat.

Nu prea mai e cine știe ce de făcut. S-a creat un cerc la mijloc și cine nu dansează în el nu mai are folosință, deși indubitalil, e un cerc de proști, se vede din rezultate. Se gratulează reciproc și li se pare că fac bine ce fac. Iată, nu! România e absolut ultima țară-n topul european, în traducere liberă: căsăpită în toate domeniile ministeriabile, legislative și prezidențiabile. Spre faliment, adică”, (Crina Dobre).

Unde sunt oamenii cu idei?

Avem numai cretini în jur. Asta este consecința criteriului de selecție a oamenilor de conducere. Asta pe lângă că loazele de copii cretini ai securiștilor de ieri sunt puși în poziții cheie și bine plătite, cu responsabilitate, în afara nepotismului avem de a face cu o eroare sistemică aplicată sistematic încă de pe vremea lu Ceaușescu. Tot atunci unele ,,mârțoage” ale securiștilor, fie că erau neveste sau amante, erau pline birourile, dictau din umbră, fraierilor de bărbați în care unii erau „duși cu pluta” ce trebuia să facă și pe cine trebuiau să execute. Când era zi de salariu, veneau să caute în celebrele „gentuțe”, le luau toți banii și plecau acasă, la capătul celălalt le așteptau amanții mai tineri pe care ele le dădeau chenzina de la fraieri. Se poartă și azi așa ceva? Și atunci nu accedeau la funcții de conducere decât oameni OBEDIENȚI și/sau ȘANTAJABILI.

Ei bine, efectul acestor erori de sistem se văd astăzi când soluțiile simple nu sunt puse în aplicare pentru că o minte îmbâcsită nu-i capabilă să iasă dincolo de ochelarii de cal. Ne râd în nas ungurii că ei nu numai că nu au închis centrala ci au pornit încă un reactor.

Ce trebuiau să facă cretinii ăștia lacomi și imbecili? Dau vina pe nivelul apei când ei au centrala nucleară lângă cel mai mare rezervor de apă din România, canalul Dunăre-Marea Neagră. Acesta are ecluze și în el se poate crește nivelul apei care să asigure debitul necesar de răcire. Însă pe lângă că sunt cretini, sunt și proști de bubuie. Vedeți filmul din 2006 Idiocracy. Pomparea în canal putea să se facă prin sacrificarea a o parte din energia produsă pe timp de zi și așa o vând pe doi leuți la alții, pomparea în canal de apă din acel nivel coborât din Dunăre, limitată navigația la orele de noapte, și multe alte soluții, dar care trebuie gândite, sau mai bine zis regândite pentru că din cauza unor astfel de evenimente a fost poziționată centrala exact la intrarea în canal. Pierdeai puțin, însă câștigai enorm.

Dar, cu idioții nu te poți pune, creierul lor funcționează doar pe baza pilelor. Aici avem de a face cu cretini ridicați în funcții. Cretinii nu suportă nici critică și nici nu acceptă sfaturi. La vremuri de criză trebuie soluții de criză, nu proceduri memorate de imbecili și gândite pe jumătate dintr-un regulament de odine interioară. Trebuie gândire… n-au.

𝐌ă 𝐫𝐚𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐳 î𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭𝐢𝐞𝐢 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐫𝐚𝐧𝐠 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 ș𝐢, 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐥𝐞𝐬, î𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭 𝐜ă 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭𝐢𝐚 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐭ă 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜, 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭ă î𝐧 𝐟𝐫𝐢𝐜ă, 𝐚𝐩𝐨𝐢 î𝐧 𝐟𝐮𝐫𝐢𝐞 ș𝐢, î𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦ă, î𝐧 𝐯𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢.

Ani întregi am tratat fenomenul ca pe o colecție de tâmpenii de internet. Numai că între timp minciunile s-au adunat, s-au sedimentat și au construit în mintea unei părți a populației o realitate paralelă, iar acum cele două Românii aproape că nu mai au un vocabular comun în care să poată discuta.

Minciuna a devenit adevărul politicianului. Daca Președintele a mințit grosolan, minciunile lui Bolojan sunt la ordinea zilei. Ce să mai spunem de alții. Cineva stă în spatele acestor mincinoși, care sunt plătiți cu bani grei

Poate că astăzi nu am avea milioane de oameni pregătiți să creadă orice mincinos dacă la orice poveste dementă  ar fi întâlnit imediat un mecanism instituțional capabil să identifice sursa, să publice rapid realitatea tehnică. Avem două Romanii.

Una a mincinoșilor ordinari, în care intră unii politicieni, în speță PNL, USR, PSD, UDMR etc., etc., și a doua Românie, unde sunt clasa de mijloc, nevoiașii, pensionarii etc. Discrepanța este mare, ura dintre oameni este enormă. Mor copii, pensionari și alte categorii de foame, în timp ce politicul și bugetarul sunt în stare să ceară spor pentru „hârtia igienică, câte se șterg la fund”. Ei votează și au votat doar pentru interesele lor. Ruptura se adâncește, iar oamenii au devenit duri, au acumulat multă ură. Ferească Dumnezeu de o scânteie…

Iar dacă vrem să mai reparăm ceva din ruptura aceasta, trebuie să încetăm să tratăm industria minciunii ca pe divertisment politic. Pentru că, după ani în care am lăsat minciuna să devină strategie politică și prostia să devină conținut viral, am ajuns în punctul în care o poveste inventată pe internet poate contribui la ridicarea unei pietre împotriva unei ambulanțe.

Iar de aici încolo întrebarea nu mai este dacă am mers prea departe cu libertatea minciunii, ci cât de departe mai suntem dispuși să o lăsăm să meargă înainte să nu mai avem aceeași societate de salvat. Pe lângă faptul ca minciuna a devenit,, sport național”, redau mai jos minciuni grave, în care românul nu mai înțelege nimic și nici la ,,,fariseii” care ne mint, că de condus, e vai și vai.

„Bolojan a cerut ajutor Ucrainei pentru energie în orele de seară. Așadar, Ucraina are infrastructura energetică bombardată de ruși, plus o parte capturată, dar se descurcă mai bine decât noi cu producția. Din acest lucru nu pot deduce decât că România nu putea fi mai praf nici dacă ne dădea Putin cu ,,ghilibardeaua”. Cu ce bombardează rușii în Ucraina, cu termocentrale? Mi-ar crăpa obrazul, ca lider de țară pe timp de pace, să mă ploconesc la o țară devastată de război pentru curent electric. Aș intra în pământ de rușine. Ar fi recunoașterea indirectă a faptului că sunt de o incompetență copleșitoare. Bravo Bolo!!!???

Lui Miruță i-a spus cineva că mărimea contează și a început să se laude pe Facebook că i-a crescut…Dunărea cu doi centimetri…Un ordinar mincinos”. Să-i spună cineva că nu contează cum se vede, ci cum se simte. Se simte acolo la punctul G de la Cernavodă? Că mie îmi pare că centrala a rămas cam nesatisfăcută, cu centimetrii ăia cu tot. Așa sunt politicienii români. Nu scapă niciun prilej să mai ciupească niște capital politic la o inaugurare de toaletă publică sau o tăiere de panglică la o învârtitoare din parc. Orice, oriunde, numai să vadă lumea că au realizări și succese. Sa vina la noi să vadă cum politicienii merg din bâlci în bâlci după ,,cai morți” pentru potcoave, că nu-i mai crede nimeni.

Nicușor a zis că nu e de acord cu idea de termocentrale, nici măcar până rezolvăm problema, deoarece pierdem niște împrumuturi din PNRR. Asta e ca și cum n-ai fi de acord să te împaci cu soția pentru că nu mai poți chema prostituata aia pe care o plăteai juma’ de salariu ca să te mintă că te place două ore pe lună. Ce să mai termocentrale… Lasă-le așa, Nicule, că n-avem nevoie de ele! Rupe procent din PNRR  și plătește-l pe Mândruță să facă ture de control prin apartamente. Asmute-l să rotească becul din dulia precariatului, că nu se mai poate.

S-a găsit încă o dată vinovatul principal pentru criză. Nu producția, nu sabotajul energetic, nu subminarea cu bună știință a economiei și siguranței naționale. Vina era la consumatorul final… La pleavă, cum ar veni. Chiar dacă România are cel mai mic consum de energie electrică pe cap de locuitor din UE, consumatorul e ticălos și nu poate accepta reducerea de la substandard la zero standard.

Un român consumă sub jumătate din media europeană per capita, limita fiind impusă de costuri și sărăcie, dar ar trebui să fie fericit că o are și pe-aia. Să pupe picioarele și să tacă din gură dacă nu vrea beznă de tot! Vecina mea ,,tanti Veta și vecinu, nenea  Marian au cumpărat din balci ,,o festilă”, să nu mai consume curent, că așa a spus Muppets, șeful lor, la TV… De bucurie că să aibă multă lumină și să arate la fraieri ce oameni sunt, au dat foc la casă… Ce bine e să fii țăran-politician. Sunt vecinii mei. Mai vreau un mandat, că „fraierii și idioții” mă cred și mă votează…

Mă rog…sunt convins că, dacă mai tragem două vibratoare din priză la usereu și stingem lumina la niște babe prin Ștorobăneasa, vom scoate țara din criză energetică definitiv.

Stingeți, mă, tot! Opriți tot! Fărâmați!

Spargeți ledurile de cinci wați și becurile economice! Arestați elementele dușmănoase și retrograde care întinează nobilele idealuri! Denunțați dușmanii ordinii sociale și ai bunăstării cetățenești! Sunt peste tot! Poartă chiloții doar o singură zi! Se spală! Gătesc! Otrăvesc planeta! Au animale poluante! Insistă să se înmulțească! Vor să respire și să trăiască decent! HUOOO!!! Păi, până când să mai suportăm așa elemente uneltitoare care sabotează eforturile neprecupețite ale oamenilor de bine din conducerea noastră?!(Dan Pavel).

Acesta este un pamflet. De fapt, viața noastră a devenit un pamflet.

Al dumneavoastră, același

Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală