Cu mulți ani în urmă, am cunoscut-o pe Monica Dușan, inițial prin grăirile sale artistice și culorile de pe pietrele pictate sau tablourile pe care le expunea periodic la expozițiile Cenaclului ”Marcel Olinescu” al Casei de Cultură Brad.

Treptat, i-am descoperit pasiunea pentru drumeție, împărtășită de întreaga familie : cele două fiice – Irina și Silvia, dar și Bujor-soțul ei, care prin fotografiile realizate cu aceste prilejuri, ne aducea mărturiile că frumusețea locurilor călcate cu piciorul de ei chiar există.

Mai apoi, am constatat cât de pasionată este Monica de istorie, de tradiții, de credințe, de tot ceea ce ține de etnografie și folclor în zona binecuvântată de Dumnezeu a Ribiței, unde trăia.

Un sfert de veac

 Traseul cultural, literar-artistic, al Monicăi Dușan a început cu peste 25  de ani în urmă, treptat, în calitate de colaboratoare la numeroase cotidiane și reviste : Cuvântul liber, Miorița, Dor de dor, Vox libri, Formula As, Argeș, Vatra veche, România pitorească, Litere, Pro Saeculum, Familia română, Cronica timpului, Dacia nemuritoare, Gând Românesc și, desigur, periodicul brădean Zarandul.

Prezentă în antologii literare, pictoriță, meșter popular, talentată ilustratoare de carte, cu numeroase premii la concursuri literare naționale și bogate referințe în critica de specialitate, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România(2014), numele Monicăi Dușan începe să fie înscris pe file de carte în 2005, odată cu apariția volumului Ribița-istorie și pitoresc. A urmat, culegerea de colinde Florile dalbe de măr-2007 ; La fântână, la izvor- Monografia etnofolclorică a comunei Ribița – 2008, Drumeții pe-o gură de rai – 2009, Plai de dor-2013, Viața ca o lacrimă – 2013, Simbolic, metafizic și monumental în proza lui Mihail Diaconescu – 2014, Între Munte și Biserică- 2017, Chipul Jupâniței Ana – 2023, Păpușa Ciurlicatului-2023 și…Clepsidra cu amintiri, iulie 2026, din păcate ultima dintre cărțile sale…

Starea de Rai

Monica Dușan, prin tot ceea ce a scris, părea că se adreseaza celor care iubesc starea de Rai, obligându-ne, parcă, să vedem dincolo de orizontul care ne înconjoară. Se pare că a avut dintotdeauna nostalgia drumurilor, a cărărilor tăinuite, probabil dintr-o foame de mereu altceva, simțind muntele ca pe o evadare, o regăsire a echilibrului, a acelei fărâme de divinitate care sălășluiește în fiecare dintre noi, o scăpare din ițele încurcate și strâns răsucite în jurul său, un mod de a-ți limpezi spiritul și mintea.

A iubit Biserica, a iubit Muntele, adică acele locuri care îți dau starea de rai, cărora le simți sfințenia, care îți oblojesc rănile sufletului. ”Dacă în Biserică Cerul coboară spre Om, cu muntele este invers : el, Muntele, îl urcă pe Om spre Cer, spre Dumnezeu, spiritualizându-l, spălându-l de mizeriile zilnice, smulgându-l din mocirla cotidiană. Nu fără efort din partea omului, ce-i drept…”, spunea Monica.

Zărăndenii Monicăi

S-a dedicat oamenilor Zarandului, oamenilor locului, a iubit urmașii acelei căruțe de țărani despre care Petre Țuțea spunea că au ținut în șah imperii, ea fiind cea care s-a gândit că meșterul fluierar Petrică Mateș merită să intre în galeria oamenilor tezaur uman viu, făcând demersurile necesare.

Monica a promovat și a recuperat o parte din obiceiurile satului: Festivalul de Colinde „Praznic luminos”, Concursul de bătut toaca „Rugă spre cer”, Concursul „Obiceiuri, tradiții, valori”, tabere de pictură pe sticlă, șezători.

Prin toate evenimentele organizate, prin tot ce a scris, Monica te făcea să simți ” cum Dumnezeu îți pune mâna pe umăr, dacă nu pe creștet, fiindu-ți părtaș în contemplarea creației sale”.

În 2024, după ce primise o binemeritată recunoaștere a activității sale cu prilejul Galei de Excelență a Companiei de Presă Accent Media, ediția a XI-a, în modestia ei memorabilă mi-a trimis gândurile sale pe care le-am publicat în ziarul Zarandul, al cărui redactor-șef am fost până în august 2025.

Iată câteva dintre cuvintele sale : ”În acest an, cu totul și cu totul neașteptat pentru mine, mă aflam și eu pe lista cu premianți. Iată-mă așadar, într-un grup destul de mare și eterogen al viitorilor premianți, ascultând  emoționată, într-o organizare de mare ținută, cuvântul de deschidere al Galei, adresat celor prezenți de jurnalistul Cornel Poenar, ca organizator.(…)  Emoțiile cresc. Se face cald, mult prea cald ! Mă întreb ce caut eu aici, printre oamenii de elită ai județului, sub lumina multor reflectoare, sub privirile zecilor de ochi, eu, cea obișnuită cu sălbăticia cărărilor de munte sau a ulițelor pustii din satele de munte ale Zarandului, sau cu singurătățile unui șoarece de bibliotecă”.

 Monica, prietena mea, cea mai sinceră, cea mai dragă, a fost un model de  femeie pe care am admirat-o profund, pe care mi-era drag să o privesc, care, în viziunea mea, a împrumutat solemnitatea nobilă rurală a înaintașelor sale pictate în biserica veche de peste 600 de ani, o ființă fragilă și din cale-afară de modestă, care a reprezentat prototipul intelectualului luminat al satelor și orașelor noastre, o dovadă vie a continuității și talentului artistic românesc într-un loc unde s-a scris istorie – Ribița.

Monica-Cecilia Dușan a fost numele celei ale cărei aripi s-au frânt mult prea devreme, vineri 31 iulie 2026…

Bianca Leucian (UZPR Hunedoara)