Parlamentul României a adoptat o lege prin care se stabilește că nicio capacitate de producere a energiei pe bază de cărbune nu va putea fi închisă înainte ca o nouă capacitate de producție să fie construită și pusă în funcțiune. Potrivit inițiatorilor și susținătorilor actului normativ, măsura are ca scop protejarea securității energetice a României și menținerea locurilor de muncă din sectorul minier.
Reprezentanții PSD Hunedoara au transmis că deputații social-democrați au votat în favoarea proiectului de lege, considerând că acesta reprezintă un sprijin important pentru comunitățile miniere, în special pentru Valea Jiului.
În același timp, organizația județeană a PSD susține că parlamentarii hunedoreni Vetuța Stănescu (PNL), Călin Petru Marian (PNL) și Pollyanna Hangan (USR) nu au susținut acest demers, criticând poziția adoptată de aceștia în cadrul votului din Parlament.
„Astăzi s-a văzut cine este de partea Hunedoarei și cine a întors spatele minerilor. Faptele vorbesc. PSD Hunedoara va continua să apere locurile de muncă, securitatea energetică și viitorul județului Hunedoara”, se arată în comunicatul transmis de organizația județeană.
Social-democrații afirmă că cei trei parlamentari ar trebui să explice locuitorilor din Valea Jiului motivele pentru care nu au susținut proiectul legislativ, apreciind că decizia are implicații directe asupra viitorului industriei miniere și al comunităților dependente de aceasta.
Legea urmează să producă efecte în domeniul energetic prin condiționarea închiderii centralelor pe cărbune de existența unor noi capacități de producție care să le înlocuiască, măsură considerată de susținători esențială pentru asigurarea continuității sistemului energetic național.






