Proiectul noului stadion intră în linie dreaptă

Astăzi, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, s-au discutat ultimele detalii privind proiectul tehnic întocmit pentru noul stadion „Corvinul 1921 Hunedoara”. Acesta urmează să fie predat către CNI.
În paralel, Primăria Hunedoara a început procedura de licitaţie pentru a fi desemnată firma sau asocierea de firme care să se ocupe de demolarea vechiului stadion. În perioada următoare trebuie mutat şi canalul colector care trece pe sub amplasamentul stadionului.
Dacă procedurile decurg fără amânări independente de voinţa autorităţilor, anul viitor s-ar putea începe construirea efectivă a noului stadion.
„Împreună cu doi colegi din Primărie, arhitectul-şef Radu Hanga şi şeful Serviciului Tehnic, Dacian Burdulea, am participat astăzi la o şedinţă de analiză privind proiectul viitorului stadion de la Hunedoara, ce s-a desfăşurat la Bucureşti, sub coordonarea domnului Ioan Gabriel Diaconu, directorul Unităţii de Supervizori din cadrul Companiei Naţonale de Investiţii, alături de reprezentanţi ai asocierii de firme care se ocupă de proiectare tehnică şi execuţie a lucrărilor. S-au pus la punct ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion, înainte ca toată documentaţia să fie predată către CNI. În paralel, Primăria Hunedoara a demarat procedura de achiziţie publică pentru a se desemna firma care să execute lucrările de demolare a vechiului stadion. Dacă nu vor fi contestaţii, eu sper ca această licitaţie să se finalizeze în ultima parte a lunii august – început de septembrie, astfel încât să ne putem apuca de demolare în toamna acestui an. În paralel cu demolarea, Consiliul Judeţean Hunedoara ne va ajuta cu o altă lucrare amplă şi destul de costisitoare: mutarea canalului colector al reţelei de canalizare care trece pe sub amplasamentul stadionului. Primăria Hunedoara face tot posibilul ca lucrările de construire a noului stadion să poată fi demarate la începutul anului viitor”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Conform contractului semnat de MDLPA (prin CNI) şi compania Erbaşu, investiţia în noul stadion de la Hunedoara se va ridica la aproximativ 54 de milioane de euro (inclusiv TVA), iar acesta va fi construit pe un regim de înălțime de S+P+3E (subsol + parter + 3 etaje) și va avea o capacitate 10.209 locuri (după cum este prevăzut în varianta finală a proiectului tehnic).
Prin proiect, se dorește realizarea unui teren de fotbal în conformitate cu regulile de suprafață FIFA și Ghidul UEFA pentru Stadioane de calitate, cu spațiu de gradene pentru spectatori, utilizat atât pentru meciuri oficiale, cât și pentru alte activități.
Complexul va cuprinde și vestiare dotate cu grupuri sanitare și camere de dușuri, grupuri sanitare pentru public, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și de depozitare, zonă de restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, dar și spații destinate închirierii.
Pe lângă spațiile interioare, se va propune o nouă amenajare exterioară, prin care să se creeze zone de promenadă și de evenimente, precum și o parcare subterană cu 430 de de locuri. Terenul principal de fotbal va fi dotat cu nocturne, ecran de difuzare și tabele de scor electronice.
Partajează această știre

Lasă un răspuns