Începând de miercuri, 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, față de 4.050 de lei cât era până acum. Majorarea se traduce, în buzunarul angajaților, printr-un salariu net de 2.699 lei, respectiv cu 125 de lei mai mult decât până în prezent.
Măsura a fost aprobată de Guvern încă din luna martie și produce efecte automat, fără a fi necesară negocierea individuală între angajator și salariat. Potrivit Ministerului Muncii, de creșterea salariului de bază minim brut pe țară vor benefiicia peste 1.750.000 de salariați.
Câți bani vor primi în plus angajații. Valoarea salariului minim net
Majorarea salariului minim brut se traduce printr-un salariu net de 2.699 lei, cu 125 de lei mai mult decât nivelul anterior. Potrivit Ministerului Muncii, creșterea brută este de 275 de lei, adică o majorare de 6,8% față de nivelul precedent.
Noul nivel al salariului minim se aplică angajaților cu normă întreagă și nu include sporurile sau alte adaosuri salariale. Pentru un program normal de lucru de 166,667 ore pe lună, salariul minim orar ajunge la 25,949 lei.
De asemenea, de la 1 iulie a intrat în vigoare și modificarea regimului fiscal prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 89/2025. Mai exact, suma neimpozabilă aplicată salariului minim a fost redusă de la 300 de lei la 200 de lei, diminuând parțial efectul majorării asupra venitului net.
Peste 1,7 milioane de angajați vor beneficia de creșterea salarială
Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, de majorarea salariului minim vor beneficia aproximativ 1.759.027 de salariați. Dintre aceștia, circa 831.382 erau remunerați, în luna martie, exact la nivelul salariului minim brut garantat. Noul prag salarial va influența însă și alte categorii de angajați, prin ajustările pe care companiile le pot face pentru a menține diferențele salariale interne.
Impact bugetar de peste 600 de milioane de lei
Conform estimărilor Guvernului, impactul financiar al măsurii asupra bugetului general consolidat va fi de aproximativ 622 de milioane de lei în perioada iulie – decembrie 2026. Veniturile suplimentare la buget sunt estimate la circa 969 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile de personal generate de majorare sunt evaluate la aproximativ 347 de milioane de lei.
Obligații pentru firme: actualizare în Reges-Online până pe 28 iulie
Companiile care au salariați remunerați la nivelul fostului salariu minim au obligația de a actualiza modificările în Registrul general de evidență a salariaților (Reges-Online).
Potrivit legislației, modificarea trebuie transmisă în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia, ceea ce stabilește termenul-limită la 28 iulie 2026.
Nerespectarea acestei obligații de raportare poate fi sancționată cu amenzi între 5.000 și 8.000 de lei.
Specialiștii în legislația muncii recomandă ca majorarea salariului minim să fie consemnată și în documentele interne ale companiei, pentru o evidență contractuală completă, chiar dacă modificarea produce efecte legale automat, prin aplicarea hotărârii de Guvern. /www.alba24.ro






