Joi, 18 iunie, la Castelul Nopcsa, s-a desfășurat prima ediție a Simpozionului Internațional „Franz Nopcsa (1877–1933) – Inițiator al cercetării dinozaurilor din Transilvania”, un eveniment care a reunit cercetători, profesori, specialiști și invitați din România și din străinătate pentru a celebra moștenirea științifică a marelui savant transilvănean.
Participanții au luat parte la sesiuni de comunicări științifice dedicate paleontologiei, geologiei, istoriei și patrimoniului cultural, au vizitat Castelul Nopcsa și au descoperit, prin activitățile de teren desfășurate în Valea Sibișelului, locurile care au stat la baza cercetărilor ce au făcut celebră Țara Hațegului în lumea științifică.
Mulțumim tuturor invitaților, partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment de referință pentru promovarea patrimoniului cultural și științific al județului Hunedoara.







