HUNEDOARA: În atenţia beneficiarilor de facilităţi la transportul public local de călători

ABONAMENTELE PENTRU URMĂTORUL TRIMESTRU DIN 2026 SE DISTRIBUIE LA CASA DE CULTURĂ
În perioada 22 iunie – 17 iulie 2026, la Casa de Cultură, se vor distribui abonamentele gratuite pentru transportul public local valabile în lunile iulie, august şi septembrie ale anului curent.
Distribuirea se va face de luni până vineri între orele 07.00 – 14.00.
Pentru a se evita aglomeraţiile distribuirea se va efectua, ca de obicei, pe litere, după următoarea programare:
22 şi 23 iunie – literele A, B, C
24 şi 25 iunie – literele D, E, F, G, H, I, J, K
26 şi 29 iunie – litera M
30 iunie – literele L, N, R, O
1 şi 2 iulie – litera P
3 şi 6 iulie – literele S şi Ş
7, 8 şi 9 iulie – literele T, Ţ, U, V şi Z
10 – 17 iulie – toate literele
Beneficiază de călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Hunedoara pensionarii (cu venituri sub 2.945 lei pe lună), persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii ori asistenţii personali ai acestora, persoanele fără venit, refugiaţii, veteranii de război şi văduvele acestora, revoluţionarii şi foştii deţinuţi politici. Aceste facilităţi sunt acordate în baza hotărârii Consiliului Local nr. 537/ 2023 (disponibilă aici: https://tinyurl.com/mvc449hw ) modificată prin HCL nr. 52/2024 (pe care o puteţi consulta aici: https://tinyurl.com/4h7x8vc7 )
Partajează această știre

Lasă un răspuns