BĂRBAȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI ÎN URMA UNEI ALTERCAȚII IZBUCNITE PE TERASA UNUI LOCAL

Doi bărbați din municipiul Hunedoara au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști în urma unui conflict petrecut în seara de 3 iunie a.c., pe terasa unui local din oraș.
Potrivit verificărilor, incidentul a fost semnalat în jurul orei 22:25, iat polițiștii care au intervenit la fața locului au identificat mai multe persoane implicate în altercație.
Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul unor neînțelegeri izbucnite între persoanele aflate pe terasa localului, conflictul ar fi degenerat într-o agresiune fizică. Un bărbat de 63 de ani, din localitate, care ar fi avut asupra sa un cuțit, ar fi amenințat o altă persoană, un bărbat de 56 de ani, cu acte de violență.
Ulterior, primul bărbat a fost deposedat de cuțit, acesta căzând la sol și necesitând îngrijiri medicale.
Între cei doi au intervenit persoanele aflate de față, care au încercat să aplaneze conflictul, în altercație fiind implicat un al treilea bărbat de 49 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi bărbați de 56 și 49 de ani, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns