Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a fost reales în funcția de președinte al Organizației PSD Brad în cadrul Conferinței Locale desfășurate sâmbătă, 30 mai 2026. Evenimentul a reunit membri și susținători ai organizației locale, într-un moment considerat important pentru stabilirea direcțiilor politice și administrative pentru perioada următoare.
Prin votul acordat, membrii organizației și-au reafirmat încrederea în Florin Cazacu, care va continua să conducă organizația municipală PSD Brad și în noul mandat. În mesajul transmis după realegere, acesta a vorbit despre responsabilitatea funcției și despre nevoia de unitate și implicare în actualul context social și economic.
„În cadrul conferinței organizației municipale PSD Brad, sâmbătă, 30 mai 2026, am fost reales președinte al organizației. Este o onoare pentru mine să continui promovarea, cu dăruire, pricepere și respect, a valorilor social-democrate autentice în comunitatea noastră. Parcurgem vremuri complicate, dar am convingerea că prin unitate, profesionalism, respect reciproc și implicarea fiecăruia dintre noi putem crea premisele unei vieți mai bune pentru toți, împreună”, a transmis Florin Cazacu.
Acesta le-a mulțumit colegilor pentru susținerea acordată și pentru mobilizarea din cadrul conferinței, subliniind importanța colaborării în cadrul organizației locale PSD.
În cadrul aceleiași conferințe a fost reconfirmată și conducerea organizației de tineret. Dineș Călin Gheorghe a fost reales în funcția de președinte al Organizației Tineretului Social Democrat Brad, obținând un nou mandat în fruntea structurii de tineret.
Totodată, Gabriela Cobori a fost aleasă în funcția de președinte al OFSD Brad.
Conducerea PSD Brad a transmis că își propune continuarea proiectelor dedicate dezvoltării comunității locale, susținerii tinerilor și consolidării activității organizației în perioada următoare.








