Organizația Seniorilor Social Democrați din județul Alba și-a ales conducerea în cadrul conferinței de alegeri desfășurate astăzi, eveniment la care au participat reprezentanți ai Partidul Social Democrat, membri ai organizației județene și seniori social-democrați din Alba.
Prezent la eveniment, Corneliu Mureșan a transmis un mesaj de apreciere pentru seniorii partidului și pentru rolul pe care aceștia îl au în viața organizației și a comunităților locale.
Liderul social-democrat i-a felicitat pe membrii organizației și pe noua conducere, exprimându-și încrederea că activitatea seniorilor va continua sub coordonarea lui Itu Ioan Emil.
„Vreau să îi felicit din inimă pe toți colegii noștri seniori, care sub conducerea domnului Itu Ioan Emil sunt sigur că vor continua să aducă înțelepciune, echilibru și experiență organizației PSD Alba”, a declarat Corneliu Mureșan.
În discursul său, președintele PSD Alba a vorbit despre importanța păstrării unei legături între generații și despre rolul seniorilor în consolidarea organizației și a societății.
„În politică, la fel ca într-o familie, cele mai bune decizii sunt luate cu sfatul înțelept al seniorilor”, a afirmat liderul social-democrat.
Corneliu Mureșan a subliniat faptul că seniorii reprezintă o categorie care merită respect și susținere, evidențiind contribuția acestora la dezvoltarea comunităților locale și la construirea societății actuale.
„Pentru mine și pentru colegii din PSD, seniorii nu sunt doar o statistică, ci sunt cei care au construit comunitățile noastre. Datoria noastră este să respectăm pensionarii și să avem grijă de traiul de zi cu zi al acestora”, a transmis acesta.
La finalul conferinței, liderul PSD Alba a asigurat noua conducere a organizației seniorilor de sprijinul organizației județene și a reiterat angajamentul partidului pentru susținerea pensionarilor și pentru dezvoltarea comunităților locale.
Evenimentul a reprezentat atât un moment de reorganizare internă, cât și o reafirmare a rolului pe care seniorii îl au în activitatea Partidul Social Democrat din județul Alba.









