Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Crișcior continuă cercetările într-un dosar penal de furt, după ce mai multe materiale destinate lucrărilor de execuție a rețelei publice de gaz au fost sustrase de pe un teren viran din comuna Crișcior. O parte dintre bunuri au fost recuperate în comuna Bucureșci.
La data de 14 mai 2026, la sediul Secției 4 Poliție Rurală Crișcior s-a prezentat reprezentantul unei societăți comerciale, care a sesizat faptul că, în perioada 23 aprilie – 07 mai 2026, persoane necunoscute au sustras mai multe materiale de construcție constând în țevi destinate instalației publice de gaz, depozitate pe un teren viran din comuna Crișcior. Materialele urmau să fie utilizate de societate în cadrul lucrărilor de execuție a rețelei publice de gaz.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei și identificarea persoanelor implicate.
În urma activităților investigative desfășurate, la aceeași dată, polițiștii au identificat și recuperat un număr de 32 de țevi de gaz, de diferite diametre, dintre cele reclamate ca fiind sustrase. Bunurile au fost găsite în comuna Bucureșci, în curtea unui imobil aparținând unui bărbat în vârstă de 41 de ani.
Totodată, în urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că în respectivul imobil locuiește periodic și un bărbat de 48 de ani, rudă a proprietarului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.






