Astăzi, la Deva, a avut loc ceremonialul militar și religios organizat cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României.
Tot astăzi, au fost celebrate alte două sărbători importante pentru locuitorii continentului nostru: Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Europa și Ziua Europei sau a Uniunii Europene.
Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la eveniment de către vicepreședintele Ioan Demeter, care a transmis mesajul președintelui Laurențiu Nistor.
În urmă cu 149 de ani, spiritul vizionar al generației de la 1877 consfințea, prin vocea lui Mihail Kogălniceanu, dorința nezdruncinată a românilor de a-și hotărî singuri destinul. La 10 mai 1877, regele Carol I promulga Declarația prin care s-a proclamat Independența de Stat a României de către Senat și Adunarea Deputaților cu o zi mai devreme.
Proclamarea Independenței nu a fost doar un act politic, ci un sacrificiu de sânge pe câmpul de luptă, care a transformat România într-un stat suveran și respectat pe harta lumii.
Astăzi, a fost onorată memoria eroilor de la Plevna, Grivița și Rahova, care prin curajul și determinarea lor au câștigat respectul marilor puteri de la acea vreme, iar statul român a primit recunoașterea internațională.
Cele trei momente istorice sărbătorite astăzi reprezintă pilonii fundamentali ai identității noastre naționale și europene. Să purtăm cu mândrie moștenirea înaintașilor noștri și să rămânem dedicați valorilor care ne unesc.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!







