Facultatea de Inginerie din Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara a fost gazda unui eveniment organizat de către Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara.
„Beyond The Whistle. Parcursul către arbitrajul de elită”, a fost dedicat promovării arbitrajului și formării noii generații. Invitat special a fost Istvan Kovacs, arbitru FIFA și unul dintre cei mai apreciați cavaleri ai fluierului din România la nivel internațional.
Evenimentul s-a adresat studenților, elevilor, arbitrilor și tuturor celor interesați de fenomenul fotbalistic și de oportunitățile oferite de arbitraj, iar prezența din Aula Magna a fost una numeroasă. „Trebuie să recunosc că, uitându-mă în sală, mi-ar plăcea mult să văd la cursuri o prezență atât de numeroasă, dar, din păcate, nu prea se întâmplă acest lucru. Realmente este o mare bucurie și onoare, atât pentru mine, cât și pentru instituția pe care o reprezint să găzduim un eveniment cu totul și cu totul deosebit”, a spus, în deschiderea manifestării, Gelu Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie din Hunedoara.
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, fost jurnalist sportiv a subliniat că, în ultimii ani, calitatea arbitrajului a crescut, iar cei de la Corvinul nu au avut probleme în acest sens. „ Aici este un eveniment despre fotbal, mai precis despre arbitraj, și este onorat cu prezența de cel mai bun arbitru român al ultimelor, destul de multe, decenii. Când am pornit proiectul de la Corvinul, în urmă cu cinci ani, singurul lucru care nu s-a pus în discuție niciodată a fost dacă arbitrii ne lasă să promovăm, indiferent de eșalon. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că Federația Română de Fotbal, prin persoana președintelui Răzvan Burleanu, a schimbat, cu totul, fața acestui sport. Înainte, și cunosc acest lucru foștii noștri jucători, o parte dintre ei fiind prezenți aici, era important să știi cine este arbitrul la meciul care vine. În cei cinci an de când am pornit proiectul nostru, niciodată nu am simțit nevoia să întreb cine este arbitru, nu au simțit nevoia cei de la club să aducă în discuție numele unui arbitru care ar face și ar drege”, a spus Dan Bobouțanu.
Istvan Kovacs a devenit, în 2010, cel mai tânăr arbitru FIFA, iar din 2019 face parte din categoria Elite UEFA. Arbitrul de 41 de ani din Carei, pe lângă jocuri din competițiile interne, a condus meciuri de la turnee conti- nentale și mondiale atât la nivel juvenil, cât și la seniori. Totodată, Istvan Kovacs a devenit primul arbitru din istorie care a condus finale în toate competițiile europene intercluburi, fiind vorba despre Conference League în 2022, Europa League în 2024 și Champions League, iar în vară va oficia la Campionatul Mondial, iar valoarea și experiența sa îi poate inspira pe viitorii arbitri hunedoreni.
Reputatul arbitru internațional s-a adresat celor prezenți la eveniment și a spus: „Mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ați adresat. Totodată, vă mulțumesc, domnule primar, pentru primirea frumoasă pe care mi-ați făcut-o și felicitări pentru tot ceea ce ați făcut pentru oraș și pentru sportul din Hunedoara. Sper ca pe viitor să putem colabora, cu oamenii de fotbal, într-un proiect mai amplu. Îl felicit și pe bunul și vechiul meu prieten Cristi Petrean pentru realizările lui. Să devii vicepreședinte al Federației Române de Fotbal este un lucru extraordinar de mare. În plus, Cristi are o contribuție importantă la dezvoltarea fotbalului, dar și al întregului sport din județul Hunedoara”, a spus Istvan Kovacs.
Întâlnirea a continuat cu un dialog între invitatul de onoare și tinerii arbitri prezenți la eveniment, iar la final Istvan Kovacs a participat la o sesiune foto și a oferit autografe.






