Ajutor financiar de la stat pentru elevi și studenți. 200 de euro pentru calculatoare

Ministerul Educației a anunțat calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar, elevilor și studenților, în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2026 (EURO 200).

Este vorba este sprijinul financiar în valoare de 200 de euro (echivalent în lei), destinat unor categorii de elevi și studenți.

Acesta se adresează elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie.

Potrivit ministerului, depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare se poate face până la 15 mai 2026.

În 24 iulie 2026 se afișează pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării lista finală a beneficiarilor.

În perioada 31 august – 11 septembrie 2026 se eliberează bonurile valorice către beneficiari;

Acesta se adresează elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie.

Între 7 septembrie și 16 octombrie 2026 se pot achiziționa calculatoare.

Programul Euro 200. Procedura

Elevii și studenții care se încadrează în condițiile cerute completează și depun o cerere-tip la unitatea/instituția de învățământ la care sunt înscriși.

  • copie certificatul de naștere / actul de identitate al elevului/studentului; pentru elevi, și o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal
  • copii certificate de naștere / acte de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei
  • adeverință de la școală/universitate privind calitatea de elevi/student a celorlalți frați/surori
  • acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei
  • declarație pe propria răspundere a părintelui / tutorelui / reprezentantului legal / ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani privind faptul că venitul brut lunar pe membru de familie este de cel mult 500 de lei; de asemenea, se declară că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard
  • adeverință de la școală/liceu/universitate cu media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii, numărul de absențe nemotivate; pentru studenți, este necesară promovarea cu minimum 45 de credite în anul universitar anterior

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor

  • pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB. /www.alba24.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns