DAS Deva: Copiii din cartierul Grigorescu au fost la teatru și au vizitat obiective de interes ale Devei

 Pentru cei mai mici dintre ei, a fost prima ieșire în oraș!
☀️ 12 copii, cu vârste între 4 și 12 ani, care provin din familii defavorizate și locuiesc în cartierul Nicolae Grigorescu, au fost invitați la teatru, duminică, 19 aprilie 2026, în cadrul unui program educațional, desfășurat de Direcția de Asistență Socială Deva și GAL Urban „Cetate” Deva, cu sprijinul Teatrului de Artă Deva.
✅ Programul a inclus și vizitarea unor obiective de interes ale orașului și a avut ca scop facilitarea accesului copiilor din medii defavorizate la cultură și cunoașterea istoriei locale – cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au ieșit pentru prima dată din cartierul în care locuiesc.
🎭 Copiii s-au bucurat de intrare gratuită la spectacol – „Misiunea din Pădurea Tăcută” a fost un dar pentru ei, din partea actorilor și fiecare spectator din grup a trăit povestea de pe scenă odată cu personajele.
🎭 Timp de 75 de minute, copiii s-au amuzat de peripețiile a trei prieteni poznași și cât se poate de diferiți, care pornesc într-o aventură curajoasă printr-o pădure misterioasă și plină de capcane.
🟧 Dincolo de umorul situațiilor și de defectele și obsesiile pe care Bubu, Ghiță și Buf încearcă să le depășească până la sfârșitul spectacolului, piesa vorbește despre prietenie, empatie, acceptare și curaj.
✔ Practic, o echipă imperfectă a dovedit că prietenia adevărată și curajul pot rezolva chiar și cele mai dificile situații – dacă membrii echipei găsesc puterea de a merge mai departe, împreună.
✅ Cu o poveste imaginată, spectatorii au fost conduși de personajele-animale spre o lume reală și au înțeles că toate relele care se petrec în jurul nostru sunt provocate chiar de noi și tot noi suntem aceia care putem îndrepta lucrurile.
☀️ După spectacol, copiii au pornit la pas prin orașul Cetății. Traseul plimbării a urmat centrul vechi al Devei, parcul central, Piața Cetății – cu fortăreața-simbol a orașului, stadionul și complexul Aqualand. Din program n-au lipsit un popas la locul de joacă din Parcul „Cetate” și un concurs de alergare pe stadion, organizat ad-hoc, după pauza pentru sandwich-uri, fructe și răcoritoare.
ℹ️ Activități similare vor fi organizate și în perioada următoare, pentru copiii din toate zonele defavorizate ale orașului, pentru că arta și cultura acționează ca un fenomen social – dezvoltă gândirea, limbajul, empatia și abilitățile sociale, modelând oamenii și ajutându-i să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc.
Partajează această știre

Lasă un răspuns