Primăria Municipiului Deva anunță organizarea, în perioada 23–24 aprilie 2026, a celei de-a XIII-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, un eveniment de prestigiu dedicat valorilor autentice ale folclorului românesc și memoriei marelui interpret Drăgan Muntean.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean”. Timp de două zile, municipiul Deva va găzdui acest eveniment, reunind pe scenă tineri interpreți talentați și artiști consacrați ai muzicii populare românești, într-un cadru dedicat promovării tradiției autentice.
Întregul festival se va desfășura cu acompaniamentul orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, sub bagheta dirijorului George Cîlțea. Momentele coregrafice vor fi susținute de dansatorii ansamblului, coordonați de Cătălin Bălan, iar scenografia poartă semnătura Marianei Lemneață.
Accesul publicului se face pe bază de invitații, disponibile la sediul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–16:00.
Organizatorii invită publicul să participe la acest eveniment dedicat promovării și păstrării tradițiilor folclorice românești.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva






