Ziua de 2 aprilie este un moment în care ne îndreptăm atenția către copiii și adulții cu tulburări din spectrul autist și asupra familiilor acestora. Este o zi despre răbdare, eforturile de zi cu zi, pașii mici care înseamnă atât de mult și despre cât de important este să fim mai înțelegători, mai deschiși și mai aproape unii de alții.
Autismul poate apărea în orice familie și se manifestă diferit de la o persoană la alta. Înțelegerea, acceptarea și intervenția timpurie sunt esențiale, iar sprijinul oferit la timp poate face o diferență importantă în dezvoltarea copilului.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara oferă servicii specializate pentru copiii și adulții cu tulburări din spectrul autist. Astfel, fiecare copil este privit cu răbdare și încredere, iar fiecare progres este un pas înainte spre autonomie și integrare.
Serviciile de evaluare complexă pentru copii și pentru adulți asigură evaluarea inițială și reevaluarea copiilor și adulților cu dizabilități pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap. Serviciul de evidență prestații sociale preia documentația necesară acordării drepturilor conform Legii 448/2006.
Centrul de zi de recuperare pentru copii Deva oferă servicii de evaluare medicală și balneofizioterapeutică, evaluare și stimulare psihopedagogică, consiliere, logopedie, kinetoterapie, electroterapie și masaj, în serii de 10 zile lucrătoare sau perioade mai lungi, după caz. Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități Hunedoara oferă evaluare logopedică, kinetoterapie și consiliere, adaptate nevoilor fiecărui copil.
DGASPC Hunedoara își reafirmă angajamentul de a sprijini persoanele cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora, promovând servicii și inițiative pentru integrarea și bunăstarea lor. Cu ocazia acestei zile, la sediul centrului din Deva, copiii și familiile acestora vor petrece într-un decor albastru, reprezentând calm, acceptare și incluziune. Copiii se vor juca cu baloane, vor primi ghirlande și piese de puzzle albastre, vor așeza simboluri într-un copac reprezentativ și vor participa la jocuri pe o suprafață Twister adaptată.
În prezent, în evidența D.G.A.S.P.C. Hunedoara se află 123 adulți și 475 copii cu tulburări din spectrul autist. Aceștia beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, iar 443 dintre copii frecventează o formă de învățământ. În spatele acestor cifre se află povești de viață, eforturi constante și multă determinare.
Dincolo de dificultăți există potențial. Prin sprijin, terapie și implicare, fiecare copil își poate găsi propriul drum. Comunitatea are un rol esențial: să fie mai informată, mai răbdătoare și mai deschisă. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, prin gesturi simple de acceptare și dorința de a vedea dincolo de diferențe.
Împreună putem construi o comunitate în care fiecare persoană este înțeleasă și acceptată.






