Universitatea Politehnica Timișoara lansează campania de admitere pentru anul universitar 2026–2027, și invită viitorii candidați să descopere oferta educațională a uneia dintre cele mai importante universități tehnice din România și, în același timp, experiența completă a vieții de student.
Construită în jurul ideii „La UPT lucrurile se întâmplă altfel”, campania de admitere UPT pune accent pe alegerea informată, pe pasiune și pe traseul personal și profesional pe care tinerii îl pot construi într-un mediu universitar conectat la realitățile prezentului și la provocările viitorului.
Universitatea Politehnica Timișoara reunește, în prezent, 10 facultăți (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Construcții, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Științe ale Comunicării), 63 de programe de licență, 62 de programe de masterat și 15 domenii de doctorat, într-un ecosistem academic construit în 106 ani de tradiție. Totodată, UPT înseamnă o comunitate de peste 140.000 de absolvenți, care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea unor domenii esențiale pentru economia și societatea românească.
Programe noi de studii adaptate tehnologiilor viitorului
Oferta educațională a Universității Politehnica Timișoara se extinde în acest an cu noi programe de licență, dezvoltate în domenii emergente și în strânsă legătură cu evoluțiile tehnologice actuale și cerințele industriei. Candidații vor putea opta pentru programul Microelectronică, optoelectronică și nanotehnologii, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, programul Inginerie chimică, cu predare în limba engleză, oferit de Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, programul Mecatronică – învățământ dual, organizat la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, precum și pentru programul internațional Drone Engineering and Aeronautical Informatics (Ingineria dronelor și informatică aeronautică), cu predare în limba engleză, în cadrul Facultății de Mecanică, disponibil în sesiunea de admitere din toamnă.
Într-un context în care tehnologia, digitalizarea, inteligența artificială și sustenabilitatea influențează tot mai mult piața muncii, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să le ofere viitorilor studenți nu doar acces la programe de studiu relevante, ci și cadrul necesar pentru dezvoltare personală, experiență practică și integrare profesională.
„Alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii pe care un tânăr le ia la început de drum. La Universitatea Politehnica Timișoara, ne dorim să le oferim viitorilor noștri studenți nu doar educație de calitate, ci și un mediu în care să crească, să experimenteze, să își descopere potențialul și să își construiască viitorul cu încredere. UPT înseamnă performanță academică, legătură reală cu piața muncii, comunitate și o experiență de student completă”, transmite elevilor rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.
Unul dintre atuurile UPT rămâne legătura puternică cu mediul economic, care le oferă studenților acces la stagii de practică, proiecte aplicate, burse și oportunități de angajare încă din timpul facultății. În paralel, universitatea susține inițiativa, inovația și spiritul antreprenorial, prin contexte educaționale și extracurriculare care încurajează implicarea activă a studenților.
Campania din acest an aduce în prim-plan și componenta umană a parcursului universitar. La UPT, anii de facultate înseamnă mai mult decât cursuri, laboratoare și examene. Înseamnă experiențe care te formează, comunitate, prietenii care rămân și o studenție trăită altfel, într-un campus complex, cu facilități educaționale, sportive, culturale și sociale.
Prin colaborările internaționale și programele de mobilitate, studenții au acces și la oportunități academice în afara țării, iar pentru cei care au nevoie de sprijin suplimentar în acomodarea cu disciplinele tehnice, universitatea pune la dispoziție și programe remediale.
Prin campania de admitere din acest an, Universitatea Politehnica Timișoara transmite viitorilor candidați că alegerea facultății nu înseamnă doar alegerea unui domeniu, ci începutul unui drum construit cu sens, într-un spațiu în care educația se îmbină cu experiența, prieteniile și dezvoltarea personală.
Calendarul admiterii începe cu etapa de preînscrieri online, disponibilă din 1 mai 2026 pentru programele ID/IFR și din 1 iunie 2026 pentru programele de zi, urmând ca înscrierile oficiale să debuteze în 10 iulie 2026.
Mai multe informații despre admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara sunt disponibile pe site-ul oficial al universității https://www.upt.ro/admitere și pe canalele de social media ale instituției.Top of FormBottom of Form
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.






