Comunele Vețel şi Peștişul Mic au stabilit un proiect de comasare

Astăzi în cadrul unei conferințe de presă s-a anunțat intenția de comasare a comunelor Vețel și Peștișul Mic. De asemenea, comuna Cârjiți și-a exprimat interesul de a adera la acest demers.

Este un proiect administrativ important, gândit pe termen lung, cu un singur scop: mai multă dezvoltare și mai multe beneficii pentru cetățeni.

Printre avantajele acestei comasări se numără:

• Buget local mai mare, prin cumularea cotelor defalcate și a veniturilor;

•Reducerea cheltuielilor administrative, prin eliminarea unui post de primar, viceprimar și a unui consiliu local;

• Acces la finanțări mai consistente, datorită numărului mai mare de locuitori;

• Posibilitatea de a deveni cea mai mare comună din județul Hunedoara, cu o voce administrativă mai puternică;

•O capacitate mai mare de negociere și atragere a investițiilor;

• Servicii publice mai bine organizate și mai eficiente.

Conducerea administrativă ar urma să rămână la Vețel, iar la Peștișul Mic va exista un punct de lucru, astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să facă drumuri inutile. În plus, ne propunem implementarea unei platforme digitale comune, prin care cetățenii să poată depune cereri și obține documente fără deplasări repetate.

Este important de subliniat: acest proiect depinde în totalitate de voința cetățenilor. Nu se va face nimic fără acordul dumneavoastră.

Va urma un calendar procedural clar: – în lunile martie–aprilie se vor iniția proiecte de hotărâre în fiecare consiliu local;

– ulterior, dacă etapele legale sunt parcurse, la sfârșitul anului va fi organizat un referendum, iar decizia finală va aparține cetățenilor.

Cred că trebuie să gândim administrația cu curaj, responsabilitate și viziune. Dezvoltarea înseamnă adaptare și cooperare.

„Vom reveni cu informații detaliate pe măsură ce proiectul avansează.”

Comunicatul de presă este  semnat  de    Primarul Comunei Vețel, Capșa Gheorghe

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns