Intervenţii ale poliţiştilor hunedoreni în cazuri de violenţă domestică

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă să acționeze cu prioritate pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc. Două intervenții recente, desfășurate la data de 13 ianuarie 2026, evidențiază importanța respectării ordinelor de protecție și reacția promptă a structurilor de poliție în astfel de cazuri.

 Dispozitiv de monitorizare electronică (telefon mobil) găsit asupra altei persoane. Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

 La data de 13 ianuarie 2026, în jurul orei 08:10, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au fost sesizați de dispeceratul unei structuri de monitorizare electronică cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, domiciliat în Lupeni, aflat sub supraveghere electronică în baza unui ordin de protecție emis în contextul combaterii violenței domestice, nu a răspuns apelurilor de verificare, iar dispozitivul (telefon mobil) figura ca fiind localizat într-o clădire din apropierea stației C.F.R. Deva.

 În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 45 de ani, fără adăpost, care avea asupra sa telefonul mobil de monitorizare, împreună cu încărcătorul acestuia. Acesta a susținut că a cumpărat dispozitivul cu 200 de lei de la un bărbat. Bunurile au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.  Ulterior, bărbatul de 43 de ani, din Lupeni, ce făcea obiectul monitorizării electronice, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Hațeg, precizând că ar fi pierdut dispozitivul de monitorizare. În urma administrării probatoriului, s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul din municipiul Lupeni. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Hunedoara, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva pentru luarea măsurilor legale.

 Amenințări telefonice între foști concubini. Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști și dosar penal întocmit în cauză

 În aceeași zi, la ora 18:10, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o femeie care a reclamat că ar fi fost amenințată cu acte de violență, prin apeluri telefonice, de către fostul concubin, un bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu.

 Persoana vătămată s-a prezentat la sediul poliției, susținând că amenințările i-au creat o stare de temere. În urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

 În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar cercetările sunt continuate de către organele de poliție.

 Prevenirea și combaterea violenței domestice, o prioritate pentru polițiștii hunedoreni

 Pentru prevenirea și combaterea unor fapte din sfera violenței domestice, pe parcursul anului 2025, la nivelul județului Hunedoara, au fost luate 54 de măsuri preventive, dintre care 32 de măsuri de reținere, 12 măsuri de arest preventiv, două  măsuri de arest la domiciliu și 8 măsuri de control judiciar.

 În aceeași perioadă, polițiștii I.P.J. Hunedoara au intervenit la peste 3.450 de evenimente privind violența domestică, dintre care 2.765 în mediul urban și 687 în mediul rural.

 O parte dintre aceste intervenții s-au realizat în baza unor sesizări prin S.N.U.A.U. 112, din totalul acestora,  540 au fost încadrate ca având risc iminent,       în 216 cazuri victima a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar peste 2.000 de sesizări au fost evaluate fără risc iminent.

 În anul 2025, la nivelul județului Hunedoara au fost emise 440 ordine de protecție provizorii, de către polițiști (comparativ cu 359, în anul 2024).

 Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 33 de infracțiuni în anul 2025, față de 30 de infracțiuni înregistrate în anul 2024.

 Polițiștii hunedoreni reamintesc faptul că respectarea ordinelor de protecție este obligatorie, iar orice încălcare a acestora atrage răspunderea penală, scopul principal al acestor măsuri fiind protejarea vieții și integrității persoanelor vulnerabile.


Partajează această știre

Lasă un răspuns