Castelul Magna Curia din Deva se pregătește să devină, și în acest an, scena unuia dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă.
În perioada 15–21 decembrie 2025, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și Centrul de Cultură și Artă al județului, organizează o nouă ediție a Târgului de Iarnă, un eveniment în care tradiția și frumusețea locului se împletesc într-o atmosferă de poveste.
Curtea și încăperile Castelului Magna Curia vor găzdui timp de o săptămână un târg cu produse tradiționale, realizate de artizani din județ și din regiune. Vizitatorii vor putea descoperi de la preparate locale și obiecte meșteșugite manual, până la decorațiuni specifice sezonului, toate create cu grijă și respect pentru tradiție.
Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului îl reprezintă vizitarea gratuită a expozițiilor muzeului, un prilej ideal pentru cei care doresc să redescopere patrimoniul istoric găzduit de Magna Curia. Deasemenea, în program sunt incluse ateliere demonstrative, unde meșterii vor arăta cum prind viață obiectele care definesc identitatea culturală a zonei, dar și ateliere pentru copii, cu povești de Crăciun și activități interactive.
Seara, atmosfera va fi întregită de concerte de colinde, care vor aduce în curtea castelului farmecul sărbătorilor tradiționale. Totul se va desfășura într-un decor luminos, accentuat de arhitectura spectaculoasă a unuia dintre cele mai importante monumente renascentiste din Transilvania.
Evenimentul este deschis zilnic, între 15 și 21 decembrie 2025.





