Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au desfășurat, în dimineața zilei de azi, 30 octombrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, a migrației ilegale, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.
Activitățile au avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și descurajarea faptelor de natură penală sau contravențională.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane și au verificat 76 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 3.440 de lei.
25 de conducători auto au fost testați cu aparatul din dotare privind consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
În cazul unui conducător auto a fost reținut permisul de conducere și s-a aplicat sancțiune contravențională ca urmare a consumului de alcool (0.25mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au reținut, de asemenea, două certificate de înmatriculare și au efectuat activități de control privind activitatea a cinci societăți comerciale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii din Simeria urmărind creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea comiterii de fapte antisociale.







