Nouă microbuze electrice pentru transportul elevilor au fost predate primăriilor din județul Hunedoara, între acestea numărându-se şi administraţia locală din comuna Veţel.
La nivel judeţean este vorba despre cea de-a doua tranşă de microbuze electrice achiziționate prin proiectul „Transport verde – microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Primăriile din Dobra, Beriu, Sântămăria Orlea, Șoimuș, Vețel, Băcia, Bretea Română, Vorța și Densuș au intrat în posesia noilor mijloace de transport destinate transportului școlar.
„Am primit microbuzul electric destinat transportului elevilor din comuna noastră, prin proiectul „Transport verde – microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara”, implementat de Consiliul Județean Hunedoara. Acest microbuz modern, sigur și prietenos cu mediul va fi folosit pentru a asigura deplasarea elevilor noștri în cele mai bune condiții, contribuind la accesul mai facil la educație și la protejarea mediului.
Mulțumesc din suflet Consiliului Județean Hunedoara, domnului președinte Laurențiu Nistor, consilierilor județeni, colegilor mei din Primăria și Consiliul Local Vețel, dar și tuturor celor care, prin implicare și colaborare, au făcut posibil acest pas important pentru comunitatea noastră.
Pentru mine, ca primar, este o mare bucurie să pot oferi copiilor comunei Vețel condiții mai bune și sigure, iar acest microbuz reprezintă încă un exemplu că prin parteneriat și muncă în echipă putem aduce beneficii reale oamenilor”, a declarat primarul comunei Veţel, Gheorghe Capşa.
La nivel judeţean, valoarea totală a contractului de finanțare s-a ridicat la 30.172.560 lei, sumă destinată achiziționării a 23 de microbuze electrice pentru transportul elevilor. Primele 14 microbuze au fost predate primăriilor declarate eligibile, în data de 5 septembrie. Economiile au permis o economie în proiect, care a făcut posibilă achiziționarea suplimentară a altor şase microbuze, procedură aflată în faza de licitație.
„Dotarea cu microbuze electrice școlare vine în sprijinul comunităților locale și al elevilor din mediul rural. Sunt mijloace de transport moderne, sigure, adaptate nevoilor actuale de transport și, ceea ce este important, sunt și prietenoase cu mediul. Investim în continuare în infrastructura educațională din județul nostru, pentru a ne asigura că vom putea oferi condiții decente de transport la școală și de la școală către casă cât mai multor elevi din județul Hunedoara. Pe lângă cele 6 microbuze pe care le vom achiziționa suplimentar, mai avem în plan cumpărarea altor 10 mijloace de transport destinate transportului elevilor, astfel încât să putem acoperi cea mai mare parte a județului” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Microbuzele marca Mercedes predate primăriilor au 16+1 locuri, o autonomie de 465 km, garanție de 8 ani pentru autovehicul și 10 ani pentru baterii. Sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități, fiind prevăzute cu rampă și spațiu special pentru cărucior rulant, facilitate apreciată de reprezentanții comunităților locale care au elevi care necesită condiții speciale de transport.






