În perioada 2-3 octombrie 2025, locuitorii comunei Toplița și ai satelor aparținătoare vor avea ocazia să își verifice gratuit starea de sănătate, în cadrul unei noi ediții a Caravanei Salvital. Acțiunea are loc cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și are ca scop evaluarea medicală a populației prin intermediul telemedicinei și al teleconsultațiilor.
Programul caravanei este următorul:
Joi, 2 octombrie, ora 10:00 – Căminul Cultural din Toplița;
Joi, 2 octombrie, ora 13:00 – Căminul Cultural din satul Dăbâca;
Vineri, 3 octombrie, ora 10:00 – Căminul Cultural din satul Hășdău.
Pe durata celor două zile, echipa Salvital va pune la dispoziția localnicilor o serie de investigații medicale de bază, menite să prevină și să depisteze la timp afecțiuni frecvente. Consultațiile sunt gratuite și includ: măsurarea glicemiei și a temperaturii corporale, monitorizarea tensiunii arteriale, spirometrie pentru depistarea problemelor pulmonare, electrocardiogramă (EKG) pentru identificarea afecțiunilor cardiace, test INR pentru persoanele aflate sub tratament anticoagulant, determinarea indicelui braț-gleznă pentru depistarea bolii arteriale periferice, analiza hemoglobinei glicozilate (pentru monitorizarea diabetului, după caz), osteodensitometrie pentru depistarea osteoporozei.
„Prin intermediul acestor caravane, reușim să ajungem mai aproape de oameni, inclusiv în zonele rurale, unde accesul la servicii medicale este mai dificil. Telemedicina și consultațiile de specialitate oferă o șansă în plus la prevenție și tratament timpuriu”, transmit reprezentanții Salvital.
Locuitorii sunt așteptați în număr cât mai mare la aceste acțiuni, care reprezintă o oportunitate reală de a-și cunoaște starea de sănătate și de a primi recomandări medicale direct de la specialiști.
Cătălina Neag






