Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu sprijinul PSD

O veste importantă pentru consumatorii români: măsura de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită pentru încă șase luni. Decizia vine în urma demersurilor făcute de Partidul Social Democrat, care a susținut ferm necesitatea protejării puterii de cumpărare a românilor, în contextul scumpirilor din ultima perioadă.

Președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a transmis un mesaj ferm în acest sens, subliniind că această măsură nu are conotații politice, ci este una de bun-simț, menită să sprijine familiile afectate de creșterea costurilor de trai:

„O nouă VICTORIE în lupta pentru traiul de zi cu zi al românilor de rând! Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită.

Colegii mei social-democrați au rămas fermi pe poziții și au obținut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază pentru încă 6 luni. Nu este o încăpățânare politică a PSD, așa cum au considerat PNL și premierul Ilie Bolojan, ci este o măsură de bun-simț pentru milioane de români, care se chinuie să facă față scumpirilor din ultima vreme.

Am spus mereu și o repet: nu trebuie lăsată povara austerității pe românul simplu, afectat deja de creșterea prețurilor la energie, carburanți și medicamente. Trebuie să reducem presiunea pe bugetele familiilor și să demonstrăm că politicile publice sunt pentru români, nu pentru PR și pentru a da bine în presă, cum, din păcate, se comportă premierul, împreună cu PNL și USR.”

Măsura de plafonare a adaosului comercial la alimente de bază a fost una dintre inițiativele apreciate de populație, contribuind la menținerea prețurilor la un nivel accesibil pentru categoriile vulnerabile. Prin această prelungire, PSD își propune să continue protejarea veniturilor românilor și să reducă presiunea pusă pe bugetele familiale în contextul economic actual.

Partajează această știre

Lasă un răspuns