Scările de la Poliția Hunedoara, sub supraveghere după un act de vandalism

Luminile ambientale montate pe scările din zona Poliţiei din Hunedoara, cunoscute de localnici drept „La trepte”, au fost vandalizate la scurt timp după instalare. Instalaţia, care fusese realizată pentru a oferi un plus de estetică şi siguranţă zonei, a fost grav deteriorată: cablurile au fost tăiate, învelitorile acestora distruse, iar controlerele sparte. Autorităţile au confirmat că nu este vorba despre simple accidente, ci despre acţiuni intenţionate.

În faţa acestui comportament, Primăria Hunedoara a decis să intervină. Începând de astăzi, zona este supravegheată video, iar orice tentativă de distrugere va fi sancţionată. Primarul municipiului, Dan Bobouţan, a subliniat că este greu de înţeles motivaţia celor care provoacă asemenea pagube. „Unora, pur şi simplu, nu le place noul şi frumosul. Suntem criticaţi când unele dotări nu funcţionează, dar, de cele mai multe ori, problema este vandalismul. Ce satisfacţie poţi avea din a rupe cabluri, a sparge echipamente sau a murdări mobilierul urban?”, a declarat acesta.

Dan Bobouţanu a amintit şi dificultăţile în ceea ce priveşte asigurarea unei prezenţe constante a Poliţiei Locale în toate zonele oraşului, în condiţiile în care numărul de angajaţi este limitat şi chiar supus reducerilor impuse de Guvern. De asemenea, a recunoscut că montarea camerelor video implică costuri, atât pentru achiziţie, cât şi pentru întreţinere, însă, în acest caz, nu a existat altă soluţie pentru a preveni incidentele. „Nu ne dorim un oraş supravegheat la fiecare pas, dar aici era necesar. De azi, la trepte funcţionează un sistem de supraveghere video şi astfel de gesturi nu vor mai fi tolerate”, a precizat primarul.

Fotografiile surprinse la faţa locului arată pagubele produse în ultimele zile, dar şi cum arăta instalaţia de iluminat la scurt timp după inaugurarea sa, în primăvara anului trecut, când zona devenise un punct de atracţie datorită aspectului modern şi plăcut.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns