În dimineața zilei de luni, 4 august 2025, la ora 10:20 (ora Italiei), steagul municipiului Brad a fost arborat cu mândrie pe cel mai înalt vârf al munților Dolomiți – Marmolada (Punta Penia – 3.343 m). Radu Pavel, alături de prietenul său Ovidiu Pârva, a reușit această performanță remarcabilă în doar patru ore de ascensiune, într-un efort care a îmbinat determinarea, anduranța și pasiunea pentru munte.
Ceea ce a făcut această reușită cu adevărat specială a fost susținerea permanentă a celor mai apropiate ființe din viața lui Radu: soția Sabina și fiica Maria, care au fost alături de el la poalele muntelui, oferindu-i motivația necesară în fiecare moment. Ascensiunea s-a transformat astfel într-un moment de familie, o victorie împărtășită, în care emoția a fost la fel de prezentă ca efortul fizic. Îmbrățișările de la finalul traseului au completat o experiență de neuitat, într-un cadru natural de o frumusețe aparte.
Radu Pavel nu este la prima performanță de acest calibru. Cu un palmares impresionant care cuprinde vârfuri precum Himalaya, Aconcagua, Matterhorn, Mont Blanc, Ararat, Grossglockner, Olimp, Musala, Triglav și alți giganți ai lumii montane, el se bucură de recunoaștere în rândul comunității montaniarzilor români. Reușește să îmbine cariera de polițist cu pasiunea pentru alpinism, fiind un exemplu de echilibru între profesie și vis, între datorie și libertatea cucerită cu fiecare pas pe munte.
Ascensiunea pe Marmolada nu a fost doar un gest sportiv, ci și unul simbolic. Drapelul municipiului Brad a fost purtat în vârf, într-un gest de respect și mândrie față de locul natal. Este dovada că valorile și identitatea pot fi duse departe, acolo unde curajul și perseverența nu cunosc altitudine.
„Ne bucurăm și ne mândrim cu fiecare brădean care duce numele orașului nostru cât mai sus – la propriu. Radu este un exemplu de determinare și modestie, iar această reușită ne onorează pe toți”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Un gest simplu – arborarea unui steag – a spus o poveste întreagă despre dragoste de munte, familie și locurile natale. Iar vârful Marmolada a devenit, pentru o zi, un colț de Brad, acolo sus, în inima Dolomiților.
Cătălina Neag






