Patocraţia (n). reprezintă un sistem de guvernare creat de o minoritate patologică, care preia controlul asupra unei societăţi normale („Ştiinţa naturii răului ajustată în scopuri politice”, de Andrew Lobaczewski)

Patocraţia este o formă de guvernare totalitară în care puterea politică absolută este deţinută de o elită psihopată, efectul acesteia asupra oamenilor este dezastruos întrucât întreaga societate este condusă şi motivată de valori pur patologice.

Patocraţia îmbracă forme diverse şi poate demonstra aparent populaţiei că este capabilă a formula ideologii normale, reformatoare şi novatoare. Ca atare, această formă de guvernare afişează sub masca democraţiei sau teocraţiei regimuri puternic opresive. Ce înseamnă? ,,suprimarea individualismului, sărăcirea valorilor morale; – o structură socială bazată pe interes propriu şi supremaţie ,,ideologie fanatică, aparent legitimă şi democratică, ce îmbracă în esenţă forma coruptă a ideologiei partidului, iar ca formă prezintă paşaport valabil şi viabil, acţionând în teritorii cu forţa calului troian, ideologie care în fond este pervertită într-o formă patologică ce poartă foarte puţine asemănări de substanţă comparativ cu originalul doctrinei intoleranţă şi suspiciune faţă de oricine este diferit sau care nu este de acord cu statul.

Control centralizat, corupţia răspândită la toate nivelele şi în toate structurile statului, activităţi secrete în interiorul guvernului, fără transparenţă, continuă supraveghere a populaţiei prin diverse metode. (În contrast, într-o societate sănătoasă, activitatea guvernului ar fi transparentă şi nu ar lipsi respectul pentru viaţa privată a fiecărui cetăţean), guvern paranoic şi reacţionar, legislație abuziva, controlul total al mass-mediei, dominată puternic de propagandă, inegalitate extremă între clasele sociale cele mai bogate şi cele mai sărace.

Am urmărit cu atenție conferința de presă în care suntem anunțați că românii trebuie să strângă cureaua. Că suntem în deficit. Că urmează o perioadă grea. Că trebuie „să înțelegem”.

Nu, domnule Bolojan. Eu nu înțeleg. Și nu accept. Nu am studiat în Franța, nu sunt absolvent de Harvard, sunt doar un cetățean român care trăiește, muncește, plătește taxe și suportă din plin fiecare prostie și fiecare trădare politică. Nu mai pun botul la discursuri tehnocrate cu iz de plan cincinal.

România nu e în colaps pentru că românii ar trăi peste posibilități, ci pentru că sunteți incapabili să tăiați de unde trebuie: – de la salariile obscene din vârful instituțiilor de stat, de la pensiile speciale care sfidează orice urmă de moralitate, de la fondurile fără fund aruncate spre Ucraina și Republica Moldova,

,de la achizițiile de armament second-hand făcute la ordinul „partenerilor strategici”, de la contractele cu dedicație și furtul organizat din banul public.

Ne cereți nouă să plătim TVA mai mare, taxe mai mari, impozite crescute, în timp ce ne râdeți în față cu portofelele voastre burdușite?

România a ajuns o colonie docilă, iar dumneavoastră, un administrator supus, care dă vina pe popor pentru dezastrul făcut de alții.  Nu, domnule Bolojan. Nu sunt de acord cu nimic din ce ați spus. Nici cu tonul, nici cu minciuna, nici cu aroganța. Această „austeritate” nu e pentru România. E doar pentru fraierii care n-au protecție politică. Nu pentru generalii cu pensii de 30.000 de lei. Nu pentru directorii de companii de stat care fac concedii în Seychelles. Nu pentru sinecurile plantate politic în toate instituțiile.

Pentru noi e sărăcie

Pentru voi, continuitate. Pentru noi e jug. Pentru voi, scaunul cald și limba scoasă. În orice lume civilizată, asemenea lucruri nu se pot admite decât ca forme de barbarie instituționalizată. Nu iei ultima bulă de oxigen de la gura înecatului ca să îi scutești pe hoțomăni de restituiri obligatorii. Și dacă în spatele acestor gesturi se invocă țara, argumentul patriotic devine un paravan zdrențuit, un decor de doi lei care încearcă să ascundă cinismul. Prea multă rigiditate stă la baza acestei politici de urgență. De ce nu cred în ea? Pentru că este lipsită de inteligență, de idei, de soluții salvatoare! Și este prea cinică față de cei vulnerabili! Spuneți de o lună că tăiați sinecurile, dar realitatea e că sinecurile sunt o formă de jaf mascat care continuă nestingherit. Întrebarea simplă e când anume, cu dată precisă, le veți tăia și când se vor returna banii statului? Dar și când îi veți pedepsi pe cei care le-au creat și le-au întreținut? Nu ajunge să spui că nu încurajezi nemunca. Ar fi de bun-simț să oprești, înainte de toate, lăcomia. Și apoi să pedepsești exemplar hoția!  Această retorică a amânării soluțiilor radicale, a eternelor consultări și tergiversări legislative e, în fond, un mod de a proteja privilegiile. Există ordonanțe de urgență, există voință politică – dacă există și caracter. Oamenii cinstiți vor sprijini orice demers firesc și onest. Dar nu pot susține nedreptatea Dumneavoastră, domnule Bolojan, sunteți șeful de orchestră, și singurul care poate duce concertul mai departe, dar ați pierdut măsura!

”Mi-e rușine să asist la această islamizare de comportament –  nu religioasă, ci morală. E o islamizare prin disprețul față de femei, de mame, de copii, față de cei vulnerabili, o coborâre a respectului public sub linia de plutire a decenței. România era, se presupune, o țară ortodoxă, cu simț al milei, dar și cu repulsie față de viclenie și hoție. Astăzi, puterea a ajuns să fie o armă, nu un scut, un instrument de dominație, nu de prosperitate, iar fermitatea, o formă de abuz! Iar dumneavoastră trebuie să schimbați paradigma, nu să o reconfirmați!  Nu doream niciodată să spun asemenea vorbe, dar privesc neliniștită la modul impertinent de a conduce o instituție, un minister, o companie, din pix, din cifre, fără soluții reale, fără imaginație, și la felul indecent în care se înfățișează politicienii pe vreme de criză, în mașini fumurii, cu funii de aur la gât sau în bănci străine, în timp ce există sute de mii de copii care mor de foame.

 O țară nu este o tarla

Ci o mare familie, și pentru fiecare membru al ei trebuie să îți pese! Există, e drept, o puzderie de oameni care nu mișcă un deget, vegetează prin cârciumi, dar pretind un trai bun, mame care uită că au adus copii pe lume și dispar în neant, după soluții de hrană de azi pe mâine, umilitoare și degradate! Și acești oameni, spre regretul nostru, trebuie ajutați și scoși din mizerie prin programe de creștere a respectului de sine și a intensității muncii în zonele defavorizate, dar, întâi și întâi trebuie „văzuți” , cu atât mai mult, nu le puteți cere să facă sacrificii pentru ei supraviețuirea fiind ultima performanță! Și lor le creșteți prețul la viață, la viața tristă și primitivă pe care o duc, pentru că acolo, în lumea lor, nu a ajuns învățătorul sau profesorul… Și nu e vina lor! Politicienii bărbați, ei lor își fac legea peste tot, cu o suficiență deplorabilă. Dincolo de salarii, mașini, șoferi, deplasări și alte nenumărate avantaje! Parcă ar suferi toți de o anume orbire! Nu văd setea și foametea din jurul lor, nu văd copiii desculți care își doresc doar ceva de mâncare înainte de culcare!

În această lume a bărbaților, femeile sunt reduse la statutul de ființe „second-hand”, invocate doar când devin victime – violate, bătute, împușcate. Iar când se ridică prin inteligență, sunt privite cu suspiciune: prea frumoase, deci frivole, sau prea urâte, deci indezirabile. Nu vă deranjează, domnule Bolojan? Cineva va spune că aceasta e o exagerare. Nu e. E radiografia fidelă a unei realități pe care o tolerăm, în timp ce visăm să ne curgă pe glie petrol în loc de apă. Sperăm, poate, că Allah ne va binecuvânta cu vreun izvor de îmbogățire instantanee, în vreme ce degradăm drepturile celor slabi cu zel îndărătnic, și ne considerăm învingători pentru că avem pantaloni. Și acum vă întreb direct: ce aveți, dumneavoastră, în politică, cu femeia româncă? De ce când apare o femeie într-o funcție de autoritate, ceva nu vă convine? Unora le cresc brusc sporurile de stres, când apare o femeie la zece bărbați? Ce patologie colectivă e aceasta? Sigur, nu vă imput dumneavoastră asta, dar seamănă a taxă de protecție cerută statului pentru acceptarea prezențelor feminine!

Nu ar fi mai simplu să stabiliți prin lege o ținută decentă, un cod de comportament, care de obicei se învață în școli, decât să vă acordați compensații financiare pentru „rezistență la provocare”? Este ridicol, ca să nu spun tragic, să transformi prostia în doctrină. În fine, partidul dumneavoastră, care se vrea liberal și progresist, a îndrăznit să confiște femeilor dreptul de vot intern. Cum se poate în secolul XXI să voteze doar cine are mustață? Unde s-a pierdut inteligența, unde s-a topit minima noblețe? Între o femeie deșteaptă și o cizmă, românul preferă cizma. Alegerea nu e doar comică, e de o cruzime primitivă. Înseamnă opțiune pentru forță fizică, nu rafinament spiritual! Toate femeile puternice, deștepte și frumoase din politica românească au fost jignite, umilite și îndepărtate rând pe rând! Pentru femei, calitățile autentice sunt vinovății! Ele nu au voie să râdă, să gândească, să fie fericite în pielea lor! Să fie autentice! Și acum mă gândesc la Mona Muscă, o femeie care putea fi un model excelent pentru alte femei politician! Frumoasă prin comportament, elegantă prin noblețe, modestă prin ținută și sclipitoare prin educație și har! Ați mâncat-o!  Mă întreb și de ce, în Parlament, nimeni nu recunoaște că se simte nevoia unui sociolog care să explice cum că imaginea publică a unui politician nu are legătură cu Hollywoodul, ci cu respectul și cu credibilitatea de care trebuie să se bucure acesta. Nimic mai grotesc decât fălcile unui politician strânse în gulere scrobite, burțile sprijinite în curele subțiri, ceasurile scumpe, îmbrăcămintea de nuntă a doamnelor, decolteurile siliconate, zâmbetele false și botoxate, sau coafurile de bâlci în sălile și pe coridoarele unei democrației care se pretinde serioasă….Alte întrebări, domnule Bolojan!

De ce mamelor li se cer contribuții la sănătate, în loc să li se ofere protecție, într-o țară cu demografie negativă? De ce copilul bolnav trebuie să plătească pentru dreptul de a supraviețui? Nu mai suntem oameni? E grav, domnule Bolojan! Și urât! Vor muri mulți copii și multe mame!  Și școala – ce vină are școala? Profesorii, elevii, studenții, pe care îi lăsați fără sprijinul minim, fără resurse? Cum puteți justifica faptul că preferați să protejați luxul sinecuriștilor în loc să dați o gură de aer copiilor care trag cu dinții de o bursă? Vă dau un calcul simplu, pe înțelesul oricui: un singur sinecurist cu 10.000 de euro lunar pe lângă salariu, ar putea susține 100 de copii cu burse modeste. Și avem zeci de mii de asemenea sinecuriști. Întrebarea rămâne: ce e mai important, aroganța îmbuibaților sau viitorul celor tineri? Gândiți-vă bine, domnule Bolojan. Numai mâine nu-i poimâine (Opiniile doamnei Ecaterina Petrescu Botoncea).

Și mâine s-ar putea să nu mai fie loc pentru ipocrizie. Căci lașitatea care imită forța este o ipocrizie! Unde sunt cei care au dus țara în ,,cap’’? Ce părere au Iohannis, Ciucă, ,Ciolacu, Câțu, Ghinea, Orban etc.

Al dumneavoastră același

Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală