BĂRBAT CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU AMENINȚARE ȘI ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată printr-un apel la 112, în data de 14 iunie a.c., de către o femeie de 33 de ani, domiciliată în comuna Peştişu Mic, cu privire la faptul că fostul soț o urmărește, acesta având emis pe numele său un ordin de protecție.

Conform primelor verificări efectuate, femeia, însoțită de un alt bărbat, se deplasa spre localitatea Cinciș, iar la un moment dat s-ar fi intersectat în trafic cu autoturismul fostului soț, un bărbat de 37 de ani, domiciliat în comuna Șoimuș.

În momentul în care ar fi observat-o, acesta ar fi oprit autoturismul și ar fi adresat expresii de amenințare bărbatului care o însoțea pe fosta sa soție, ulterior urmărind autoturismul celor doi și efectuând manevre de intimidare în trafic.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că Judecătoria Hunedoara a emis un ordin de protecție, valabil până la data de 30 iunie a.c., prin care bărbatul de 37 de ani este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de fosta soție, precum și față de domiciliul și locul de muncă al acesteia, cu interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic.

Având în vedere aceste aspecte, bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia din măsurile dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns