Polițiștii au emis peste 130 de ordine de protecție provizorii în primele cinci luni din 2025. Ulterior, aproximativ 50 dintre acestea au fost transformate în ordine de protecție emise de instanțele de judecată, în urma evaluării riscurilor și a solicitărilor victimelor.
Poliția Municipiului Uricani a fost sesizată, la data de 11 iunie a.c., de către o femeie cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubinul său. La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție, care a stabilit faptul că, în urma unui conflict izbucnit pe fondul geloziei, bărbatul de 23 de ani, domiciliat în Uricani, și-ar fi lovit concubina în zona capului. Constatându-se că există un risc iminent cu privire la siguranța femeii de 23 de ani, domiciliată în Lupeni, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile.
Un alt ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii din orașul Uricani pe numele unui bărbat de 60 de ani. Potrivit primelor verificări efectuate, acesta și-ar fi agresat fizic mama, o femeie de 81 de ani. Conflictul dintre cei doi, înregistrat în data de 11 iunie a.c., a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri referitoare la faptul că bărbatul nu are în prezent un loc de muncă. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care a transportat femeia la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 60 de ani.
Un caz similar s-a înregistrat și în municipiul Hunedoara. Polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 50 de ani asupra faptului că, în data de 11 iunie a.c., în timp ce se afla la locul de muncă, fostul concubin ar fi lovit-o și i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare. Aplicându-se formularul de evaluare a riscului, a ieșit risc iminent, motiv pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 48 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara. În toate cazurile de mai sus, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În primele cinci luni ale anului 2025, polițiștii hunedoreni au intervenit la peste 1.200 de solicitări privind cazurile de violență domestică. Dintre acestea, aproximativ 1.000 de intervenții au fost înregistrate în mediul urban.
Ca urmare a acestor intervenții, au fost emise de către polițiști peste 130 de ordine de protecție provizorii, dintre care circa 50 au fost transformate ulterior în ordine de protecție emise de instanțele de judecată, în urma evaluării riscurilor și a solicitărilor victimelor.
Dintre măsurile impuse prin intermediul ordinelor de protecție amintim evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, păstrarea unei distanțe minime față de partea vătămată, obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de monitorizare și/sau interzicerea oricărui contact (inclusiv telefonic) cu victima.
În aceeași perioadă din 2025, au fost înregistrate peste 580 de fapte penale în domeniul violenței domestic, în scădere față de aceeași perioadă din 2024, când s-au înregistrat aproape 700 de infracțiuni în domeniul violenței domestic.
Cele mai frecvente infracțiuni sesizate au fost cele de lovire sau alte violențe, urmate de infracțiunea de amenințare, acestea reprezentând un pericol pentru integritatea fizică și psihică a victimelor.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul de a acționa ferm împotriva oricărei forme de violență domestică și îndeamnă persoanele aflate în situații similare să apeleze cu încredere la sprijinul instituțiilor abilitate.






