• La data de 29 mai 2025, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Hunedoara au efectuat o acțiune pe raza municipiului Deva, în cadrul căreia au identificat un tânăr de 22 de ani, din București, condamnat de Tribunalul București la 2 ani, 11 luni și 20 zile închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea unor infracțiuni de furt. Tânărul, care era urmărit la nivel național, a fost depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.
• Tot ieri, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Deva pe numele unui bărbat de 33 de ani, din comuna Vorța, care a fost condamnat la 1 an, 8 luni și 20 de zile de detenție. Acesta a fost ridicat de la domiciliu și condus la sediul Poliției Municipiului Deva, după care a fost depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de tentativă la viol.
• În cursul seri de ieri, polițiștii au pus în aplicare un alt mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Deva pe numele unui bărbat de 41 de ani, din Deva. Acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare în regim detenție, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt (5 acte materiale) și a fost depus în Penitenciarul Deva.
• La data de 29 mai 2025, în jurul orei 23:10, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Baru, a avut loc un conflict spontan între două persoane. Echipa de intervenție care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, în timp ce se afla la un eveniment privat, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 35 de ani, din comuna Baru, ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, din aceeași comună. Bărbatul de 46 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate medicală din Petroșani, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice iar în urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 35 de ani au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.
• La data de 29 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara, cu ocazia unor activități desfășurate pe raza comunei Șoimuș, au identificat un bărbat de 40 de ani care deținea la adresa de domiciliu, fără drept, o armă scurtă neletală tip revolver și 6 bucăți proiectile din metal, obiecte pe care aceasta le-a pus la dispoziția polițiștilor, la solicitarea acestora. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pistolul și muniția aferentă au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.






