Acțiune de verificare a respectării legislației privind sistemele de securitate la unități economice și societăți specializate din Deva și Hunedoara

Ieri, 25 februarie 2025, polițiștii din cadrul compartimentelor sisteme de securitate private de la Serviciul de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiilor Hunedoara, Petroșani și Brad, precum și ai Polițiilor Orașelor Petrila, Simeria, Hațeg și ai Secției 5de Poliție Rurală Hunedoara, au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legislației privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Acțiunea, care a debutat la ora 12:00, a vizat mai multe unități economice și societăți specializate în domeniul sistemelor de securitate din municipiile Deva și Hunedoara și a avut drept scop prevenirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie comise asupra persoanelor care efectuează operațiuni cu valori monetare, precum și a personalului de pază și protecție. Totodată, s-a urmărit respectarea prevederilor legale de către societățile specializate în sisteme de securitate (în special cele ale Legii nr. 333/2003, republicată și ale H.G. nr. 301/2012).

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 6 unități economice (săli de jocuri de noroc și pariuri sportive) și o societate specializată în sisteme de alarmare împotriva efracției. Totodată, 13 persoane au fost legitimate și verificate prin intermediul aplicației EDAC, 4 agenți de securitate au fost verificați și instruiți, iar 6 angajați ai societăților verificate au fost instruiți în privința măsurilor de siguranță prevăzute de lege.

Ca urmare a constatării nerespectării cerințelor privind securitatea, polițiștii aplicat 8 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în valoare totală de 7.000 lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță a persoanelor și a protecției valorilor monetare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns