Tarifele la apă şi canalizare vor creşte în judeţul Hunedoara pentru acei consumatori care se află în zona de operabilitate a companiei Apa Prod SA Deva. Distribuitorul regional de apă a informat că majorările sunt impuse de rata inflaţiei şi de faptul că derulează un program de investiţii în valoare de 1,35 miliarde lei, finanţat din fonduri europene.
Hunedorenii din localitățile aflate în aria de operare a societății Apa Prod SA Deva vor plăti mai mult pentru apa de la robinet consumată, dar și pentru canalizare, de la 1 ianuarie 2025.
Operatorul regional de apă a anunțat modificarea tarifelor pentru serviciul de furnizare apă şi de canalizare, începând cu prima zi a acestui an care urmează. Astfel, din luna ianuarie prețul pentru un metru cub de apă, va creşte cu 14,5% şi va ajunge la 9,07 lei, fără T.V.A.
Tariful pentru canalizare – epurare va crește cu 9% urmând ca metrul cub să ajungă la 5,62 de lei/metru cub, tot fără T.V.A..
Potrivit unui comunicat al companiei de apă, aceasta implementează acum un proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1,35 miliarde lei.
Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare, despre care compania susţine că reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene.
Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației.
Ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a fost la 1 ianuarie 2024, se mai arată în informarea postată pe site-ul oficial al companiei de apă.