Județul Hunedoara sub COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU de vreme severă!

În intervalul 23 decembrie, ora 20.00 – 25 decembrie, ora 10.00, zonele montane ale județului Hunedoara sunt vizate de atenționări și avertizări de vreme rea.
🟠 Astfel, începând din această seară, masivele muntoase ale Carpaților Meridionali se află sub cod portocaliu. La altitudini mai mari de 1700 m se vor semnala ninsori abundente și viscol puternic. Vântul va sufla în rafale de peste 90… 110 km/h.
🟡 Tot din această seară, de la ora 20.00, zonele aflate la altitudini cuprinse între 800 și 1700 m, intră sub atenționare cod galben. Și aici va ninge abundent și va fi viscol, cu rafale de vânt de până la 80 km/h. În aceste condiții, vizibilitatea va fi redusă.
🟡 În intervalul 24 decembrie, ora 05.00 – 25 decembrie, ora 10.00, în regiunile din sudul Transilvaniei va fi în vigoare și un cod galben de vânt puternic.
Partajează această știre

Lasă un răspuns