Spiritul minunat al Crăciunului coboară şi în saloanele Spitalului Municipal „dr.Alexandru Simionescu” din Hunedoara, unde pacienţii internaţi în perioada sărbătorilor vor avea parte de o surpriză plăcută.
Dincolo de procedurile medicale, de tratamentul special, de speranţa revenirii la normalitate, oamenii au nevoie şi de empatie pentru a se vindeca. Tocmai de aceea, iniţiativa conducerii spitalului, de a organiza aici un concert de colinde, este una mai mult decât lăudabilă.
Aşa că luni, 23 decembrie, în amfiteatrul unităţii medicale, creştinii, şi nu numai ei, sunt invitaţi la recitalul de colide, începând cu ora 16,00.
„Este un concert dedicat pacienţilor noştri, care sunt internaţi în spital şi care sunt nevoiţi să-şi petreacă aici Sărbătoarea Crăciunului. Cred că este important să avem şi astfel de evenimente, dedicate tradiţiilor noastre. Cu sufletul curat şi cu mare dragoste s-au alăturat acestui moment artişti de renume ai folclorului românesc : doamnele Mariana Anghel, Mariana Deac, Viorica Brânduşan, alături de îndrăgiţii solişti Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Alin Ienciu şi de Ansamblul Haţegana. Împreună cu noi vor fi un cor de măicuţe, un cor de preoţi şi corul de copii de la Biserica Penticostală Golgota. Cu toţii vor participa la acest recital în mod gratuit. Aş vrea să le mulţumesc tuturor pentru faptul că au acceptat invitaţia noastră. În final, aş dori să le transmit tuturor colegilor din Spitalul Municipal Hunedoara, dar şi pacienţilor noştri, urarea tradiţională de « Crăciun Fericit », alături de cele mai bune gânduri”, a menţionat managerul Spitalului Municipal „dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, Radu Budae.