În spiritul generozității și al solidarității care definesc sărbătorile de iarnă, polițiștii hunedoreni au adus bucurie în casele mai multor familii cu o situație materială precară dintr-un bloc social din municipiul Deva.
Ajutoarele lui Moș Crăciun, cu uniformă de poliție, au oferit alimente de bază și produse necesare acestor familii, sprijinindu-i pe cei mici și mari care învață să își construiască un viitor mai bun. Cei mici participă la cursurile unităților școlare din Deva, unde sunt „colegi” chiar cu părinții lor, care participă cu ambiție la programul educațional „A doua șansă”, dedicat continuării studiilor pentru persoanele care au abandonat școala.
Prin acest gest, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara dorește să fie alături de comunitate nu doar prin asigurarea ordinii și siguranței publice, ci și prin implicare în susținerea celor care au nevoie de sprijin și încurajare.
Sărbători liniștite, cu bucurie și speranță pentru toți!