Universitatea Politehnica Timișoara a lansat proiectul PERFORM-UP, destinat practicii studenților

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 11 decembrie 2024, conferința de lansare a proiectului PERFORM-UP, destinat studenților care sunt înscriși în domeniul de studii de licență Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, pentru a-i sprijini în trecerea de la școală la viața activă, finanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, valoarea acestuia fiind de 5 milioane de lei. Proiectul este în implementare până în 30 octombrie 2026, fiind prevăzute organizarea a două serii de stagii de practică, una aferentă anului universitar 2024-2025, iar cea de-a doua pentru anul universitar 2025-2026.

Proiectul a fost depus în parteneriat cu Business Saga, o companie cu experiență în servicii de consultanță de management cu focus pe dezvoltarea resursei umane atât prin intervenții axate pe învățare cât și prin intervenții menite să consolideze structura proceselor de resurse umane din interiorul organizațiilor. În toate proiectele pe care le dezvoltă și implementează urmărește stimularea participării, prin adaptarea beneficiilor învățării, oferirea de suport pentru stabilirea obiectivelor și definirea așteptărilor; crearea de oportunități pentru aplicarea competențelor dobândite și dezvoltate prin discutarea conținutului și a rezultatelor urmărite, definirea obiectivelor și suport pentru planificarea acțiunilor; încurajarea aplicării prin coaching individual și de echipă și modelarea și recompensarea comportamentelor dezirabile; asigurarea sustenabilității prin suport consecvent și feedback constant.

În cadrul conferinței de lansare, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a subliniat utilitatea deosebită a proiectului, în special prin oportunitățile pe care le oferă studenților pe o piață a muncii în schimbare, care nu mai e la fel de ofertantă ca în trecut.

Tot în cadrul evenimentului, conf.univ.dr.ing. Septimiu Mischie, managerul de proiect, și prof.univ.dr.ing. Cătălin Căleanu, decanul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, le-au prezentat studenților principalele beneficii ale proiectului, iar Septimiu Popa și Ioana Chira, de la Business Saga, partenerii de proiect, au prezentat o analiză a stării actuale, a provocărilor și a tendințelor de pe piața muncii.

Din partea mediului economic, Florin Ciocan (Nokia) și Cristian Gavrilescu (Continental), au vorbit despre colaborarea reciproc avantajoasă cu Universitatea Politehnica Timișoara și despre importanța acestor stagii de practică, în special din perspectiva noilor tendințe europene privind implicarea în proiectarea și producția de cipuri, subliniind și cele trei cerințe principale solicitate de angajatori: cunoștințe, aptitudini și motivație.

Proiectul are ca obiectiv principal dezvoltarea și implementarea de strategii inovatoare care să stimuleze și să sprijine creșterea ratei de participare a 260 de studenți la programele de învățare la locul de muncă prin stagii de practică și internship-uri, în cadrul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate prin proiect.

Proiectul prevede, de asemenea, derularea de programe inovatoare de formare educațională pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și verzi, contribuind la pregătirea studenților pentru a fi antreprenori și lideri gata să se integreze în aceste domenii emergente și strategice.

Aceste programe vor facilita inovarea și adaptarea la schimbările din sectoarele menționate, absolvenții fiind pregătiți pentru provocările actuale ale societății și ale pieței muncii. Activități precum workshop-uri și sesiuni de coaching vor completa pregătirea academică și cu abilități socio-emoționale, esențiale în mediul profesional. Prin aceste inițiative, proiectul vizează nu doar creșterea ratei de participare a studenților la programele de învățare la locul de muncă, ci și pregătirea lor pentru a face față cerințelor pieței muncii din sectoarele cheie pentru dezvoltarea durabilă și tranziția către economia verde.

Partajează această știre

Lasă un răspuns