Polițiștii continuă acțiunile cu efective sporite, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. În urma unei astfel de acțiuni, ce a avut loc ieri, la Hațeg, polițiștii au constatat trei infracțiuni în flagrant delict și au luat măsura preventivă a reținerii față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de camătă și șantaj
Ieri, 14 noiembrie 2024, începând cu ora 06:00, în orașul Hațeg, polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 60 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Petroșani și ai Poliției Hațeg și Petrila și ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și a consumului ilegal de droguri și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul raziei, în Hațeg, polițiștii au legitimat 251 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 52 de societăți comerciale și 54 de persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare și au oprit în trafic, pentru control, 183 de autovehicule, 47 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.509 lei și au reținut 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au verificat 52 de societăți comerciale din zona pieței agroalimentare Hațeg și din proximitatea Mănăstirii Prislop, iar pentru neregulile constatate au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.000 lei (pentru abateri privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale) și au confiscat 1.224 de lei, sumă găsită ca nefiscalizată prin casele de marcat.
În cadrul raziei, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Hațeg pe numele a 5 persoane din Hațeg, cu vârste cuprinse între 33 și 54 de ani (un bărbat și 4 femei), bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
Cu ocazia efectuării percheziției la una dintre adrese, polițiștii au identificat un câine din rasa AMSTAFF căruia, în perioada 2022-2024, i-au fost secționate ambele pavilioane auriculare. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal.
Tot cu această ocazie, polițiștii au găsit la una dintre locuințele percheziționate, aparținând unei femei de 38 de ani, 7 cartușe cu muniție tip bilă de cauciuc, respectiv cu gaz, deținute fără drept de aceasta. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Cele 5 persoane au fost conduse la sediul Poliției, în vederea audierii, iar în urma administrării probatoriului, față de un bărbat de 35 de ani și față de o femeie de 54 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Cei doi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, polițiștii continuând cercetările în acest caz sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.
În cadrul raziei, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au verificat condițiile de deținere la domiciliu a armelor de foc în cazul a 11 persoane, posesori legali de arme.
Cu ocazia verificărilor efectuate, la locuința unui bărbat din Hațeg, deținător legal de arme și muniții, polițiștii au găsit o pușcă de tir sportiv cu aer comprimat (armă neletală, supusă autorizării), precum și muniția aferentă (50 de diaboluri), deținute fără drept. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În cazul acțiunii de ieri, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.