Tenis de masă: Bernadette Szocs, dublu medaliată cu argint la Linz

Sportiva Bernadette Szocs a trecut greu peste ediția din acest an a Campionatelor Europene de tenis de masă care s-au desfășurat în orașul austriac, Linz.
Asta pentru că sportiva noastră s-a calificat atât în finala de simplu, cât și în cea de dublu, dar le-a pierdut pe amândouă. În ciuda eșecu­rilor, „Bernie” a devenit vice­campioană europeană, o performanță de-a dreptul impresionantă.
Puțini s-ar fi așteptat la acest deznodământ, având în vedere dezamăgirea trăită cu doar două luni în urmă, la Jocurile Olimpice găzduite de Paris, unde a cedat încă din optimile probei de simplu. În palmaresul ei se află acum 11 medalii cucerite la Europene.
Duminică, Bernadette a avut parte de un program infernal. Mai întâi a învins-o fără emoții pe iberica Maria Xiao în semifinala competiției de simplu, ca apoi să revină pe teren pentru ultimul act al probei de dublu, alături de Sofia Polcanova.
Cele două veneau din postura de campioane en-titre, dar au pierdut în fața perechii Hana Matelova/Barbora Ba­la­zova (Cehia/Slovacia), scor 2-3, iar pentru sportiva noastră a urmat în scurt timp finala de la simplu, în care a avut-o ca adversară chiar pe poloneză.
Oboseala și-a spus cuvântul, așa că românca a cedat fără drept de apel, deși în setul al treilea a avut șansa de a face 2-1. A fost cea de-a cincea victorie obținută de Polcanova din tot atâtea confruntări directe.
Federația Română de Tenis de Masă a transmis un mesaj cu privire la perfor­manța reușită de Bernadette Szocs, punctând, printre altele, faptul că aceasta și-a trecut în cont prima medalie din carieră în proba de simplu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns